Odată cu încheierea anului s-a terminat și contractul lui Andrei Vlad (25 de ani) cu campioana en-titre. Cotat la 200.000 de euro de site-urile de specialitate, portarul a rămas, astfel, fără echipă.

OUT de la FCSB! ”A venit momentul să spun rămas bun”

Vlad a scris un mesaj pe rețelele social media în care și-a luat rămas bun de la FCSB. Mai mult, portarul scos de mult din calculele roș-albaștrilor a evidențiat că experiențele ultimilor ani l-au format ca jucător și ca om.

”A venit momentul să spun rămas bun clubului unde am petrecut cele mai frumoase clipe de pânǎ acum în fotbal. Am învǎțat enorm aici, iar toate aceste experiențe m-au format ca jucǎtor şi ca om. 

Sunt mândru de realizǎrile pe care le-am avut în cei peste șapte ani petrecuți aici! Mulțumesc coechipierilor, suporterilor şi tuturor persoanelor din club pentru tot!”, a scris Andrei Vlad pe contul său oficial de Instagram.

Adrian Mutu l-a cerut pe Andrei Vlad la Petrolul Ploiești

Conform fanatik, Adrian Mutu îl vrea insistent pe Andrei Vlad în poarta ”lupilor galbeni” începând cu 2025. Cotat la 200.000 de euro de site-urile de specialitate, goalkeeperul își încheie contractul la finalul anului cu FCSB.

Petrolul Ploiești nu stă bine deloc la capitolul portari. Topal a mizat în ultimele două meciuri pe suedezul Oscar Linner, care nu a avut o evoluție solidă în ultma etapă cu Unirea Slobozia.

Rămâne de văzut dacă transferul lui Andrei Vlad la Petrolul Ploiești se va concretiza.