OFICIAL OUT de la Oțelul! Gălățenii au anunțat trei plecări de la club
Dorinel Munteanu a început "curățenia de vară" la Galați.
După un sezon în care a jucat finala Cupei României, dar și barajul pentru Conference League - ambele încheiate fără succes - Oțelul Galați a anunțat despărțirea de încă trei jucători, după ce gălățenii s-au descotorosit de alte șapte nume în decursul ultimelor săptămâni.
Eduard Pap, Pablo Gaitan și Anes Rusevi, OUT de la Oțelul Galați!
Clubul gălățean a anunțat sâmbătă, 8 iunie, că jucătorii Eduard Pap, Pablo Gaitan și Anes Rusevic se vor despărți de echipa antrenată de Dorinel Munteanu.
”SC Oțelul Galați, club care în stagiunea revenirii în Superligă a disputat finala Cupei României și semifinala barajului pentru calificarea în Conference League, le mulțumește altor trei jucători care și-au încheiat relațiile contractuale în roș-alb-albastru.
Le mulțumim pentru contribuția din sezonul 2023-2024 și le urăm succes în continuare”, a fost mesajul postat de Oțelul Galați, pe rețelele social media.
Campanie de transferuri și pregătiri
Pe lângă aceste despărțiri, clubul a reușit și câteva transferuri importante. Cel mai recent jucător care s-a alăturat echipei este mijlocașul central Neluț Roșu, campion al României cu FC Viitorul în 2017, care a semnat un contract valabil până în 2026. Alți noi veniți includ portarul Iustin Popescu și mijlocașul central Cristian Chira.
"Experimentatul mijlocaș central Neluț Roșu, ultima dată la Dinamo București, și-a pus semnătura pe un contract cu SC Oțelul Galați care se va întinde până la 30 iunie 2026. El se află deja la Galați sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu.
Neluţ Stelian Roşu, 30 de ani, mijlocaș de zonă centrală, a devenit oțelar, el semnând pe doi ani cu gruparea noastră. Crescut la Academia de Juniori a lui CFR Cluj, Roșu a mai activat la Concordia Chiajna, FC Botoșani, apoi la prima echipă a clubului CFR Cluj, dar și la FC Viitorul Constanța, Levski Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UTA Arad, FC Voluntari și Dinamo București. În stagiunea 2023-2024, în tricoul lui Dinamo, a disputat 23 de partide de campionat și 2 de Cupa României.
Roșu este unul dintre cei mai experimentați mijlocași români din Superliga, cu peste 200 de meciuri jucate în eșalonul de elită, și cu prezențe în cupele europene în perioada în care reprezenta trupa bulgară Levski Sofia.
Neluț este campion al României cu Viitorul Constanța în 2017 și câștigător al Cupei României cu CFR Cluj în 2016", a transmis clubul moldovean.
Oțelul Galați se pregătește intens pentru sezonul următor, cu un cantonament planificat la Vatra Dornei între 9 și 20 iunie, urmat de un stagiu de pregătire în Austria, între 23 iunie și 4/5 iulie, unde vor susține și meciuri de verificare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News