Nicușor Bancu, căpitanul Universității Craiova, va fi absent în primul meci al echipei sale în 2025, după ce a acumulat al patrulea cartonaș galben în partida cu Gloria Buzău.
Absenta lui Bancu reprezintă o lovitură pentru Universitatea Craiova, care o va întâlni în primul meci al anului ce vine pe Dinamo, una dintre cele mai în formă echipe din campionat.
Pierdere importantă pentru Universitatea Craiova
Antrenorul Constantin Gâlcă va fi nevoit să găsească o soluție pentru a înlocui un jucător atât de important pentru echipă.
"Un meci foarte greu, în a doua repriză au reuşit să vină peste noi. Cei care au intrat au făcut-o foarte bine, am meritat victoria după părerea mea.
Se mai întoarce şi roata, am avut două ocazii şi am înscris de două ori, au avut şi ei câteva ocazii. Foarte fericiţi că am legat câteva victorii.
Ţinând cont de parcursul pe care l-am avut, suntem bine în clasament, suntem în ambele obiective, am avut nişte meciuri bune, calificare în Cupa României, un sezon ok.
Eu unul aveam nevoie de această vacanţă, scurtă, într-adevăr, sper ca şi la Para (n.r. Paradela) să nu fie o accidentare gravă", a spus Bancu la finalul meciului cu Buzău.
Universitatea Craiova a încheiat anul 2024 cu 35 de puncte, ocupând în momentul de față poziția secundă în clasament, fiind la două puncte în spatele liderului Universitatea Cluj. Clasamentul mai poate suferi modificări după ce vor fi jucat FCSB și Dinamo.