Tehnicianul în vârstă de 45 de ani ar putea reveni curând pe bancă, în campionatul intern, după ce a fost ultima oară la Petrolul Ploiești, club de care s-a despărțit în iunie 2024.
Oțelul Galați se pregătește, potrivit Fanatik, să renunțe la actualul antrenor, Ovidiu Burcă, oficialii clubului fiind nemulțumiți de evoluțiile echipei sub comanda fostului antrenor al lui Dinamo.
Înfrângerea cu 0-2 în fața UTA-ei, în prima etapă a play-out-ului, a complicat și mai mult situația echipei, iar conducătorii par hotărâți să facă o schimbare rapidă pentru a evita pericolul retrogradării.
Balint ar putea prelua banca Oțelului
Balint are deja un CV bogat în fotbalul românesc, trecând pe la echipe precum UTA Arad, Universitatea Craiova și Academica Clinceni.
Antrenorul născut în Brașov va avea ca principal obiectiv, dacă va prelua echipa gălățeană, menținerea acesteia în Superligă, într-un final de sezon care se anunță extrem de tensionat.
Oțelul ocupă în prezent locul opt în play-out, poziție care duce la barajul pentru menținerea în prima ligă. Cu doar câteva puncte avans față de echipele aflate în zona retrogradării, clubul nu își permite pași greșiți.