Mijlocașul nord-macedonean Isnik Alimi (30 de ani), unul dintre liderii echipei, va semna cu formația chineză Dalian Yingbo, care ocupă locul al doilea în Superliga Chineză, cu 57 de puncte.
OUT! Pleacă de la Sepsi și semnează în China!
Isnik Alimi a fost o piesă esențială în echipa din Sfântu Gheorghe. Mijlocașul a evoluat în 53 de meciuri, a marcat 13 goluri și a oferit șase pase decisive. De-a lungul perioadei petrecute în România, a purtat și banderola de căpitan.
Trecut pe la cluburi de renume precum Atalanta și Chievo, dar și la azerii de la Gabala, Alimi a ajuns la Sepsi în urmă cu un an și jumătate. Acum, mijlocașul central este atras de o propunere avantajoasă din Asia, care îi oferă șansa unei noi provocări și a unui contract financiar atractiv.
"Patronul celor de la Dalian Yingbo a dezvăluit că Isnik Alimi se va alătura echipei mâine la prânz", au scris chinezii de la Hotpot Football.