Fostul rapidist îi pregătește pe sibieni din 2021 și a reușit promovarea echipei în sezonul 2021-2022. Acum, după începutul modest de sezon, i se cere să plece de la echipă.
Claudiu Rotar, acționarul lui Hermannstadt, a avut un discurs dur la adresa antrenorului său, căruia îi cere să-și dea demisia de la echipă.
Claudiu Rotar îi cere demisia lui Marius Măldărășanu
Omul cu banii de la gruparea sibiană este de părere că Măldărășanu a scăpat vestiarul de sub control și ar vrea o schimbare la nivelul băncii tehnice. Rămâne de văzut ce decizie va lua antrenorul, care a bifat 137 de partide până acum la Hermannstadt.
„Dacă există onoare, ar trebui să-și dea demisia. Senzația mea este că el a pierdut echipa. A scăpat-o de sub control, deciziile lui nu mai au efect. Înaintea meciului cu Gloria, când am văzut echipa, era să scap telefonul din mână, vă spun sincer.
Șase schimbări în primul unsprezece? Jumătate de echipă? Tocmai el, care nu e adeptul schimbărilor masive și merge mult pe omogenitate?! La ce au ajutat? A, da, n-am mai luat patru goluri, ci trei”, a spus Claudiu Rotar, potrivit GSP.ro.
- Ultima victorie a lui Hermannstadt a fost pe 31 august, 6-2 cu Poli Iași, iar de atunci au urmat două rezultate de egalitate și patru înfrângeri.
Hermannstadt s-a bătut la play-off în sezonul precedent și a reușit să termine anul pe locurile fruntașe din play-out, dar evoluțiile bune nu s-au confirmat și în primele runde din acest sezon de Superligă.
Sibienii au 13 puncte și sunt pe locul 13, la două puncte distanță de ultimul loc, ocupat de FC Botoșani, și la egalitate cu Gloria Buzău, Rapid și Farul Constanța.
În următoarea etapă, Hermannstadt va primi vizita celor de la Dinamo.
CV-ul de antrenor al lui Marius Măldărășanu
Marius Măldărășanu și-a început cariera de antrenor în urmă cu șase ani, la Astra Giurgiu, unde a rezistat doar timp de șapte meciuri. În 2019 a ajuns în eșalonul secund, la Metaloglobus, unde a antrenat timp de un an, iar din 2021 a fost numit antrenor la Hermannstadt.
La gruparea sibiană are un bilanț pozitiv. În 137 de meciuri a reușit să câștige de 57 de ori, 41 de meciuri s-au încheiat la egalitate și 39 au fost înfrângeri.