După ce Adrian Mutu (46 de ani) a plecat de la Petrolul Ploiești, Valentin Suciu și-a făcut și el bagajele pentru a-i lăsa locul lui Dorinel Munteanu la Sepsi OSK. Între timp, cei de la Oțelul au făcut și ei o schimbare la nivelul băncii tehnice. Ovidiu Burcă (45 de ani) nu mai este antrenorul gălățenilor, după rezultatele modeste din ultima perioadă.
Ovidiu Burcă e OUT de la Oțelul Galați!
Rezultatele din ultima perioadă i-au adus pe gălățeni în zona retrogradabilă, pe locurile de baraj. Oficialii clubului tremură serios pentru rămânerea în primul eșalon, astfel că au decis să schimbe antrenorul pe ultima sută de metri.
Tehnicianul care va prelua echipa este Tony da Silva (44 de ani), portughezul care a salvat-o în sezonul precedent pe Poli Iași, într-o situație asemănătoare. Acesta și-a dat deja acordul să preia Oțelul, scrie GSP.ro.
Pentru Ovidiu Burcă, antrenorul care a promovat-o pe Dinamo în prima ligă, aceasta este a doua experiență din ultimul an. A mai fost la FC Voluntari, în Liga 2, unde a rezistat doar pentru trei etape.
„După meciul pe care l-am pierdut la Galaţi, au resimţit din plin acea înfrângere. Sunt dezamăgit de unii dintre jucători. Eu am fost adus într-o situaţie în care puţini se încumetau să vină.
Nu există antrenori magicieni în fotbal, nu m-am plâns niciodată. Eu am gestionat o situaţie delicată, iar repercusiunile le vedeţi acum. Nu e uşor să construieşti o echipă după ce pleacă cei mai buni jucători”, spunea Burcă, după ultimul eșec din campionat, scor 2-0 cu UTA.