EXCLUSIV Ovidiu Burcă poate reveni în Liga 1! Ce club îl dorește
Ovidiu Burcă este liber de contract din noiembrie 2023, moment în care s-a despărțit de Dinamo.
Poli Iași s-a despărțit sâmbătă seară de Leo Grozavu, după ce antrenorul a fost învins în a doua etapă a play-out-ului de FC Botoșani, ultima clasată, cu 1-2.
Leo Grozavu a lăsat-o pe Poli Iași pe locul 13 în clasamentul play-out-ului, cu 17 puncte. Două eșecuri au înregistrat moldovenii în a doua parte a campionatului: 0-1 vs. Oțelul Galați și 1-2 vs. FC Botoșani.
Ovidiu Burcă poate reveni în Liga 1! Ce club îl dorește
- Din sursele PRO TV și Sport.ro, Ovidiu Burcă se află pe lista celor de la Poli Iași pentru a-l înlocui pe Leo Grozavu
La Dinamo, Ovidiu Burcă a bifat 56 de apariții la cârmă și a înregistrat o medie de 1.29 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Slatina, Rapid II și Rapid U19 sunt echipele pe care le-a mai dirijat Ovidiu Burcă de-a lungul carierei sale de antrenor. De asemenea, tehnicianul a fost director sportiv la gruparea din Giulești, dar și la Oțelul Galați.
Leo Grozavu, OUT de la Poli Iași: ”Ne pare rău! Rămânem prieteni”
Sâmbătă seară, Poli Iași a anunțat într-un comunicat oficial că s-a despărțit de Leo Grozavu, după ce antrenorul și conducătorii clubului au participat la o ședință în care au luat decizia să încheie mandatul tehnicianului.
”Ne pare rău, Leo Grozavu! Rămânem prieteni!
În această seară, conducătorii clubului nostru și antrenorul Leo Grozavu au hotărât, de comun acord, după o ședință, încheierea mandatului tehnicianului la cârma echipei noastre după 17 luni și 16 zile de la începutul activității de antrenor principal în Copou, 14 octombrie 2022.
Îi mulțumim lui Leo pentru momentele de neuitat trăite cu el la conducerea tehnică - promovarea în Superligă, succesele din acest sezon, promovarea și dezvoltarea tinerilor jucători încununată cu selecții la loturile naționale.
Pentru acestea și multe altele îți suntem recunoscători, Leo Grozavu! Îți dorim multe realizări pe toate planurile!”, se arată în comunicatul emis de Poli Iași.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News