Fostul internațional va prelua CFR Cluj cu obiectivul de a opri debandada rezultatelor nefaste, a prinde play-off-ul și a se implica apoi într-o luptă la titlu care pare deschisă.
- De ce alegerea lui Pancu e corectă? De unde vine optimismul? Dar semnul de îngrijorare?
Pasul înainte e logic
Despre "Pancone" s-a spus că a început prea abrupt drumul în antrenorat, cu un mandat dificil pe banca Rapidului într-o perioadă în care experiența îi lipsea. A urmat o aventură la Poli Iași, pasul spre naționalele U20 și U21, ani de studiu în vederea obținerii licenței, dar și meciuri în care a și pus teoria în practică.
La 48 de ani, fostul idol al Giuleștiului e considerat tânăr pentru meseria de antrenor și alege să se alăture unei provocări dificile, aceea de a scoate CFR din groapa în care se află și a-i reda strălucirea pierdută în ultimii ani.
Pancu aterizează în Gruia într-un moment teribil, dar o face după o experiență care poate fi catalogată drept reușită pe banca naționalei de tineret. A trecut o grupă preliminară grea, ne-a calificat la EURO, s-a bătut de la egal la egal cu Italia și Spania, apoi a pierdut cu Slovacia un meci care nu mai conta. Cum jobul de selecționer, fără presiune zilnică, i-a permis să se aplece asupra tuturor detaliilor din viața unui antrenor și rezultatele au fost decente, pasul spre un nume mare al campionatului vine logic. Și pare făcut la momentul oportun!
Plusul: cunoaște adversarii
Numit de Burleanu în iulie 2023 pe banca tineretului și plecat în vara acestui an, Pancu a petrecut ultimii ani într-un periplu fără sfârșit. A vizitat toate stadioanele în căutarea jucătorilor tineri talentați care ar putea deveni opțiuni pentru echipa națională, a văzut foarte multe meciuri pe viu și, cu siguranță, a luat cu el notițe despre alți antrenori. Pe care, acum, îi va înfrunta în Superligă.
Analist la DigiSport în perioada în care se ocupa de destinele României U21, Pancu are un avantaj pe care Mandorlini nu-l avea: cunoaște la punct și virgulă o competiție în care s-a învârtit în ultimul timp, chiar dacă nu a participat direct. Din nou, un plus important, pentru că e letal pentru un tehnician să nu piardă timp prețios în a cunoaște campionatul, dinamica acestuia și adversarii.
Are cheia pentru Louis Munteanu
În plan pur sportiv, tânărul antrenor va da peste un lot valoros pe hârtie, dar pe care Petrescu și Mandorlini nu au reușit să-l transforme în unul omogen, și pentru că unele dintre transferuri au venit târziu, și pentru că unii dintre fotbaliști nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
E și cazul lui Louis Munteanu, golgheterul sezonului trecut care nu s-a mai regăsit în această stagiune. Mofturos, pus pe harță și pasibil să strice atmosfera în vestiar, Louis va da peste un antrenor pe care-l cunoaște foarte bine din perioada (recentă) petrecută împreună la lotul Under 21. Cu un randament excelent sub comanda lui Pancu, inclusiv un gol la Europeanul din Slovacia, Munteanu se va intersecta, de data aceasta, cu un antrenor care i-a câștigat respectul și care știe cum trebuie pus în valoare cel mai bun fotbalist din lot:
"Louis Munteanu e foarte rar. E rar și ca fotbalist, și ca om. În Albania, eu l-m schimbat prin minutul 60 și ceva la 2-1, dar înseamnă că l-am schimbat pentru că nu avea pregătire. Nu îl cunoșteam, dar deja de după meci, modul în care a dat mâna cu mine nu mi-a plăcut, iar când le-am vorbit jucătorilor la masă, la cina de după joc, vorbeam și pur și simplu nu asculta, nici nu se uita la mine.
Și atunci l-am atenționat pe tonul meu, după care am mai discutat puțin a doua zi în aeroport și nu am mai avut nici cea mai mică problemă cu el, dar nu îl cunoșteam. Dar am fost întotdeauna direct, absolut direct în tot ce am discutat cu el", a spus recent Pancu, la IamSport, semn că, în ciuda startului ratat, relația celor doi e una corectă.
Dubiul: cum va controla Pancu un prim vestiar greu?
Marea schimbare din punctul de vedere al fostului selecționer vine nu din trecerea de la jobul precedent la cel de antrenor de club, ci din spectrul fotbaliștilor cu care va avea de-a face. Până acum, Pancu a trebuit să se impună (și a făcut-o) în vestiare pline cu fotbaliști de Liga 2 sau foarte tineri, fără personalități puternice sau trofee care să-I recomande drept dificili, situație care se va schimba din temelii la CFR Cluj.
Ajutat de Răzvan Zamfir, Marius Bilașco și Iuliu Mureșan, "Pancone" va trebui să găsească linia de mijloc între agresivitate și diplomație pentru a atrage de partea sa un lot cu multe naționalități și multe orgolii, rănit de acel 2-7 cu Hacken și de parcursul dezastruos din campionat.
Acolo îi va găsi pe veteranii Camora și Deac, pe capriciosul Munteanu, jucători cu personalitate precum Djokovic, Muhar sau Emmerllahu și staruri precum Zouma sau Silmani.
Contingentul de jucători e stufos, lotul arată excelent pe hârtie, dar mărimea sa va face să existe mulți jucători nemulțumiți la fiecare anunțare a echipei de start de către al treilea antrenor al stagiunii. Starea de spirit e și ea degradată de poziția din clasament, iar marele semn de întrebare e legat de modul în care Pancu va ști să strângă rândurile și să înceapă cu dreptul. Dacă nu o va face, posibilul mandat-propulsie se poate transforma într-un eșec de răsunet!