Panduru a numit cel mai valoros portar străin care a jucat în România
Liga 1 a avut în ultimii 20 de ani portari străini de valoare. Unii dintre ei au evoluat și în naționale.
În contextul plecării lui Giedrius Arlauskis de la Universitatea Craiova, Basarab Panduru și-a spus în direct opinia despre o dezbatere interesantă: cine e cel mai valoros portar străin care a jucat în România.
Fostul mijlocaș de la Steaua și Benfica l-a pus pe piedestal pe fostul internațional portughez Beto, 40 de ani, retras din fotbal anul trecut.
Beto, preferatul lui Panduru
Beto a strâns 16 selecții în naționala Portugaliei și a avut o cotă de piată de 4,8 milioane de euro, potritvit site-ului transfermarkt.
"Beto, care a avut o carieră mare. Nu ştiu dacă (n.r. - Arlauskis) e mai bun decât Beto, Sevilla nu ştiu ce. Mai înalt şi prindea 11 metri de la şase metri. Ieşea până la şase metri, a fost incredibil. Nici Felgueiras nu a fost rău", a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
Panduru e în prezent analist sportiv la Orange Sport. Reșițeanul în vârstă de 53 de ani a făcut parte din lotul tricolorilor la Campionatul Mondial din 1994.
Beto, erou la Sevilla în finala Europa League din 2014
Cu Sevilla a câștigat Europa League, de două ori: în 2014, când a apărat două lovituri de departajare în finala cu Benfica, și în 2015.
Iar cu naționala Portugaliei, cu care participase anterior la Mondialul din 2010, a fost prezent în acea perioadă la Euro 2012 (unde echipa a ajuns până în semifinale) și la Mondialele din 2014 și 2018, plus Cupa Confederațiilor din 2017.
Trei Campionate Mondiale pentru Beto, dar doar două meciuri jucate, în 2014
Beto, de regulă rezervă a lui Eduardo sau Rui Patricio, a jucat la turneul final din 2014 din Brazilia în două partide din faza grupelor, cu SUA și Ghana.
Cu ghanezii s-a accidentat în minutul 89 și a izbucnit în plâns după ce a trebuit să fie schimbat.
Căpitan la națională + câștigător al Ligii Națiunilor
A fost și căpitanul Portugaliei în 2018: ”Un moment special, de imensă mândrie, sunt de atâția ani la națională și sunt atât de mândru să port acest tricou și, acum, banderola de căpitan”, spunea Beto după amicalul 3-1 cu Scoția.
Beto a câștigat apoi cu naționala lusitană UEFA Nations League în 2019, dar din noiembrie acel an nu a mai prins nicio convocare. Ultima dată a evoluat în Finlanda, la IFK Helsingfors
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News