Paszkany, chemat intr-o intalnire de urgenta la CFR Cluj, dupa criza lui Miriuta. Datoriile uriase ale clubului in acest moment
CFR Cluj sta pe un butoi de pulbere. Clubul are datorii, jucatorii sunt neplatiti, iar Miriuta spune ca ii este greu sa-i mai motiveze.
Mai mult, CFR Cluj risca sa joace chiar cu juniorii la meciurile urmatoare de campionat. Titularii ameninta ca daca restantele salariale nu vor fi platite la timp, atunci nu vor mai intra pe teren.
Conform Stiridesport, astazi la Cluj a avut loc o sedinta de urgenta intre Stefan Gadola, unul dintre proprietarii EnergoBit, si Arpad Paszkany, finantarorul din ultimii, care a decis sa nu se mai implice la club.
Sedinta, care ar fi trebuit sa clarifice problemele financiare si resursele cu care clubul le va putea acoperi, nu a dat niciun rezultat.
Sursa citata precizeaza ca niciuna dintre parti nu este dispusa sa-si asume aceste gauri din buget. In prezent, CFR Cluj are 3 milioane de euro datorii inregistrate numai in ultimul an si vine dupa trei ani in care a inregistrat datorii.
Presiunea creste la Cluj, mai ales ca fostii angajati inca isi cer restantele, prin memorii depuse. In cazul de fata, obtinerea licentei de catre CFR Cluj este pusa in pericol.
Pentru club, evitarea insolventei este prioritara, mai noteaza sursa citata.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News