Patronul din Superligă, exasperat că nu poate scăpa de jucătorul prins beat la volan: „N-a vrut să plece!”
Sepsi Sf. Gheorghe are probleme cu unul dintre jucătorii care a fost implicat într-un mare scandal în toamnă.
Francisco Junior (32 ani) a fost prins de polițiști, în luna octombrie, conducând într-o stare avansată de ebrietate. Încă de atunci, conducătorii au decis să nu îl mai lase să joace, dorind chiar să îi rezilieze contractul, fără succes însă.
Laszlo Dioszegi nu poate scăpa de fotbalistul care a condus beat
Finanțatorul covăsnenilor, Laszlo Dioszegi, a vorbit despre situația lui Francisco Junior, dezvăluind că fotbalistul a refuzat orice formă de discuție, nedorind să rezilieze contractul fără să își primească toate salariile până la final.
„Face antrenamentele separate, are un doctor lângă el, are un antrenor, pe Suciu Valentin, care are licenţa Pro.
Trebuie să stăm din nou de vorbă cu el. N-a vrut să plece, am zis că hai să stăm la masă şi să discutăm omeneşte şi să ne strângem mâna şi n-a vrut. Asta înseamnă că mai bine nu joacă fotbal jumătate de an decât să plece. Aşa gândesc fotbaliştii. Săptămâna următoare stăm de vorbă cu el şi vedem ce decizii luăm. E clar că la echipă nu mai poate juca.
Până în vară mai are contract. El doreşte toţi banii până în iunie. Sigur nu prinde un contract pe bani mai mulţi, doar să prindă unul. Niciodată n-am spus nimic despre jucătorul respectiv, dar nu este o gândire sănătoasă de fotbalist. Are o vârstă care-i permite să mai joace câţiva ani, chiar şi în liga a doua. N-o să fie un fotbalist curtat, că toată lumea se uită la jucătorul respectiv cât a jucat în ultimul an.
Fair-play ar fi să discutăm faţă în faţă şi să ajungem la o înţelegere. Eu nu spun că nu trebuie să plătim un salariu, două, trei în plus, dar e imposibil să-l plătim până în vară. Noi îl dăm afară şi plătim şi până în vară? Ar avea cale liberă să joace unde vrea.
Când e vorba despre disciplină şi toată lumea ştie ce a făcut... Trebuie să dăm un exemplu pentru toţi jucătorii. Dacă eşti profesionist, ocupă-te de fotbal”, a declarat Laszlo Dioszegi conform Orange Sport.
Francisco Junior a ajuns în România în 2020
Francisco Junior a fost transferat de Gaz Metan în octombrie 2020, de la Hapoel Haifa, acela fiind momentul în care a ajuns în Româna. Mijlocașul cu șapte meciuri în naționala din Guineea-Bissau a strâns 48 de partide în tricoul formației medieșene și a marcat un gol.
De-a lungul carierei, Francisco Junior a mai fost legitimat la formații precum Benfica U19, Everton, Vitesse, Stromgodset, Port Vale, Wigan și Vendsyssel.
• 200.000 de euro este cota de piață a lui Francisco Junior, conform Transfermarkt
• 1 meci a strâns Francisco Junior în tricoul primei echipe a lui Everton, în 2012, la un duel cu Leeds (1-2), din Cupa Ligii Angliei
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News