"Ar fi un lucru bun daca primarul se va implica!" Patronul Rapidului, despre baza Pro Rapid si interesul primariei
Victor Angelescu, patronul echipei Rapid, vorbeste despre viitorul bazei Pro Rapid si despre eventuala implicare a primariei Sectorului 1.
Dupa ce primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunta ca exista o posibilitate ca primaria sa fie implicata in restaurarea si punerea in folosinta a bazei Pro Rapid, a venit si raspunsul patronului de la Rapid, care considera oportuna implicarea primariei.
"In primul rand cred ca ar fi un lucru bun pentru locuitorii Sectorului 1, ar putea beneficia cu totii de aceasta baza. Copiii ar avea unde sa faca sport, toata comunitatea s-ar bucura de Pro Rapid. Desigur ca si noi am fi interesati sa inchiriem baza daca va fi reabilitata.
Nu ar fi posibil sa se reabiliteze baza si sa fie folosita exclusiv de Rapid. Noi am putea ajunge la o intelegere cu Primaria Sectorului 1 si sa folosim baza contra cost, dar in niciun caz in mod exclusiv. Rapid este un club privat si nu ar fi posibil asa ceva. Ar fi un lucru bun daca primarul s-ar implica in acest proiect", a spus Angelescu, pentru DigiSport.
Baza Pro Rapid se afla in acest moment sub jurisdictia Ministerului Finantelor, insa se doreste trecerea ei la primaria Sectorului 1, lucru fara de care nu ar fi posibila o renovare sau o implicare a primariei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News