OFICIAL Patru portughezi, foști internaționali sau cu trofeu european câștigat, au semnat cu Poli Iași! Antrenorul Tony își face colonie lusitană

Poli Iasi Claudio Silva Goncalo Teixeira Guilherme Soares tony Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 18 Iunie 2024, 10:36
Data actualizarii: Marti 18 Iunie 2024, 10:41

Transferurile au fost anunțate pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Poli Iași a anunțat luni că a semnat cu nu mai puțin de patru portughezi, trei jucători și un preparator fizic pentru echipa antrenată de conaționalul Tony.

Guilherme Soares, fost internațional de juniori al Portugaliei

”Bine ai venit, Guilherme Soares!

Fundașul central Guilherme Soares a semnat contractul cu Poli Iași. Născut la data de 8 februarie 2001, fotbalistul de origine portugheză, cu talia de 1,86m, a evoluat de 28 de ori în sezonul trecut la Oliveirense, formație din liga secundă a Portugaliei, echipă pentru care a marcat un gol. Este și fost internațional de juniori al lusitanilor. 

Mult succes în Copou, Guilherme!”

Claudio Silva, câștigător de UEFA Youth League

”Bine ai venit, Claudio Silva! 

Fundașul central de picior stâng Claudio Silva a semnat contractul cu Poli Iași. Născut la data de 29 iunie 2000, fotbalistul de origine portugheză, cu talia de 1,88m, a evoluat de 30 de ori în sezonul trecut la Feirense, formație din liga secundă a Portugaliei, fiind căpitanul echipei. Ca junior, a făcut parte din lotul celor de la FC Porto care a câștigat UEFA Youth League în 2019.

Mult succes în Copou, Claudio!”

Christian Gonzalez Esteves, noul preparator fizic

”Bine ai venit, Christian! Christian Gonzalez Esteves este noul preparator fizic al echipei noastre. În vârstă de 33 de ani, el a făcut parte din staff-ul tehnic al clubului Chaves, din prima ligă a Portugaliei

Astfel, după ce și Christian a semnat contractul cu Poli, echipa noastră are definitivată componența colectivului tehnic condus de Tony da Silva, secondat de Rui Machado, Joao Fernandes, Steven Sanches și, nu în ultimul rând, Radu Sardescu.

Mult succes tuturor în Copou!”

Goncalo Teixeira a retrogradat în Liga 3

”Bine ai venit, Goncalo Teixeira!

Atacantul lateral Goncalo Teixeira a semnat contractul cu Poli Iași. Născut la data de 24 noiembrie 1999, fotbalistul de origine portugheză, cu talia de 1,79m, a evoluat de 37 de ori în sezonul trecut la FC Lank Vilaverdense, formație din liga secundă a Portugaliei, echipă pentru care a marcat 3 goluri, bifând și 7 pase decisive. 

Mult succes în Copou, Teixeira!”

FC Lank Vilaverdense a retrogradat însă în acest sezon în Liga 3.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!