Cele două echipe și-au dat întâlnire în Giulești în etapa cu numărul 18 din sezonul regulat al SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, Rapid și Petrolul au împărțit punctele.
Paul Papp a reacționat după disputa pe care a avut-o cu arbitrii: ”Îi înțeleg, dar fotbalul e un sport de contact”
Paul Papp a avut diverse dispute cu arbitrii în timpul duelului. Pe final a fost și sancționat cu cartonașul galben în urma unui contact mai dur cu Alex Dobre.
La flash-interviu, fotbalistul a vorbit despre disputa cu arbitrii și a ținut să scoată în evidență faptul că fotbalul este un sport de contact și că ”centralii” ar trebui să închidă ochii la anumite confruntări.
”Sunt dueluri normale. Mi-au atras atenția că îi șifonez. Îi înțeleg. Eu încerc să joc în limita regulamentului. Acum, că mi-au dat galben când l-am luat pe Dobre pe piept... Îi înțeleg, dar fotbalul e un sport de contact și trebuie să lase puțin să fie contact. Eu nu m-am plâns niciodată, chiar dacă ies șifonat.
A fost un derby frumos. Ambele echipe și-au dorit victoria. A fost un meci bun. Un rezultat echitabil, să spun așa”, a spus Paul Papp după meci.
Rapidiștii au deschis scorul în minutul 54, în urma autogolului lui Dumitriu. Petrolul a restabilit însă egalitatea în minutul 62, prin Tudorie.