NEWS ALERT Pavol Safranko, atacantul dorit de FCSB, a revenit în Liga 1! Anunț oficial

Pavol Safranko, atacantul dorit de FCSB, a revenit în Liga 1! Anunț oficial Superliga

Pavol Safranko (27 de ani), atacantul care s-a despărțit astăzi de formația sud-africană Mamelodi Sundowns, a revenit în Liga 1.

Slovacul a semnat cu Sepsi OSK, iar anunțul oficial a fost făcut în această seară de formația covăsneană.

Pavol Safranko a semnat cu Sepsi!

Safranko a mai jucat la Sepsi în perioada 2019-2021, iar în vara trecută a fost transferat la Mamelodi Sundowns pentru 700.000 de euro, devenind cel mai scump jucător din istoria covăsnenilor.

În această vară, Pavol Safranko a fost dorit insistent și de FCSB, însă atacantul slovac, despre care Gigi Becali spunea că i-ar fi teamă să vină la vicecampioana României, a preferat o revenire la Sepsi.

Safranko (17 goluri în 68 de meciuri la Sepsi în Liga 1, între 2019 și 2021) este internațional slovac, dar nu a înscris deloc în cele 10 prezențe la echipa națională.

Și FCSB l-a vrut pe Safranko

Safranko s-a remarcat în România la Sepsi, în perioada 2019-2021. Vara trecută, covăsnenii l-au vândut la Mamelodi Sundowns pentru suma de 700.000 de euro.

După doar un sezon în Africa de Sud, Safranko și-a dorit să revină în Europa, deși mai avea patru ani de contract. De asemenea, și Mamelodi Sundowns a căutat despărțirea de slovac pentru a elibera un loc pe lista limitată de străini pe care o au cluburile din Africa de Sud.

"Safranko a fost un jucător care ne-a plăcut când era la Sepsi și chiar ne-am fi dorit să-l luăm atunci, dar plecase la Mamelodi Sundows, care e o destinație exotică. Am înțeles că nu s-a adaptat acolo și ar vrea să revină în Europa. 

Noi am vrea să-l luăm. Nu e liber de contract, e tot cu Mamelodi Sundowns. A vorbit Gigi cu un agent care cunoaște situația lui. Să vedem. Dacă se poate face, bine. Dacă nu, sunt soluții. Nu prea sunt la noi", spunea Mihai Stoica, luna trecută, la Orange Sport.

În sezonul trecut, Safranko a jucat în 28 de meciuri la Mamelodi Sundowns și a marcat nouă goluri, în toate competițiile.

De-a lungul carierei, atacantul slovac a mai jucat pentru Tatran Presov, Podbrezova, Dunajska Streda, Aalborg și Dundee United.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!