În minutul 21, FCSB a deschis scorul cu ajutorul lui Daniel Bîrligea, care a finalizat o fază pornită de Alexandru Musi, profitând de o greșeală defensivă a lui Ovidiu Popescu.
Meciul se poate urmări ACUM - LIVE TEXT AICI.
Pe cine a remarcat Ilie Dumitrescu în U Cluj - FCSB: "Face diferența"
Ilie Dumitrescu, fost mare internațional român, a remarcat evoluția solidă a lui Bîrligea în atac și a scos în evidență impactul său în meci.
De asemenea, a apreciat faza defensivă a echipei FCSB și a menționat că cei patru apărători au gestionat excelent fazele de atac ale clujenilor.
"Sunt impresionat de jocul solid pe faza defensivă a FCSB-ului. Nu a dat nicio șansă celor de la U Cluj. Cei patru sunt la un nivel excelent.
Bîrligea face diferența în seara asta. Dar pe faza defensivă, FCSB arată o echipă foarte solidă", a spus Ilie Dumitrescu, la televiziunea Digi Sport.
U Cluj – FCSB, istoricul întâlnirilor directe
Bucureştenii au câştigat cinci dintre precedentele 10 dueluri directe din campionat, interval în care clujenii şi-au trecut în cont o victorie, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate, potrivit LPF.
Ultimul succes reuşit de roş-albaştri: 25 aprilie 2015, Universitatea Cluj - FCSB 0-3.
Ultima victorie bifată de ardeleni: 31 octombrie 2022, Universitatea Cluj - FCSB 2-1.
Cea mai recentă dispută directă din campionat: 13 iulie 2024, FCSB - Univeristatea Cluj 1-1, goluri marcate de Alexandru Musi, respectiv Dan Nistor.