Performanta FABULOASA stabilita de Keseru in tricoul Stelei! Atacantul a depasit recordul lui Galca, care a dat o MANITA in 1994
Steaua 6-0 Pandurii Targu Jiu | Claudiu Keseru a inscris toate golurile partidei si a stabilit un record unic in tricoul campioanei Romaniei.
Autorul unui singur gol in primele trei etape din Liga I, Claudiu Keseru a facut spectacol total impotriva Pandurilor Targu Jiu, atacantul adus de Steaua in iarna marcand nu mai putin de 6 goluri.
Varful de 27 de ani al Stelei, care a mai trecut pe la FC Bihor, Nantes, Libourne, Tours, Angers si Bastia a stabilit un record unic in istoria Stelei, fiind primul jucator care marcheaza de sase ori intr-o singura partida.
Acesta a depasit un record vechi de doua decenii stabilit chiar de actualul sau antrenor - Costel Galca. Galca este cel care in 1994 marca de 5 ori intr-o victorie a Stelei cu 5-0 in fata lui FC Brasov.
Keseru a marcat impotriva Pandurilor din toate pozitiile, acesta transformand si o lovitura de la 11 metri, dupa ce l-a umilit pe Stanca cu o scarita.
Claudiu Keseru a marcat 8 goluri in sezonul trecut al Ligii I, iar acum se afla deja la cota 7.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News