"Nu vreau sa plec de la Urziceni. Am ratat Cupa, vreau titlul. Turcu e un simpatic, il imbratisez dupa meci!"
Dan Petrescu spune ca nu este suparat pentru ca Vasile Turcu a spus ca Unirea este o echipa muncitoreasca. "Chiar daca vom invinge pe Dinamo, tot ei au prima sansa la titlu!"
"Chiar daca noi vom reusi sa invingem, Dinamo are tot prima sansa sa castige titlul. Noi avem un program foarte greu in ultimele doua etape. Mi-as fi dorit ca ei sa aiba programul nostru si atunci puteam sa spun ca avem mai multe sanse.
Nu cred ca era posibil sa picam mai rau decat suntem noi in ultimele trei etape. Sa joci cu Timisoara si cu Steaua dupa un meci cu Dinamo este foarte greu. In schimb, adversarele lui Dinamo vor fi FC Arges care nu joaca pentru ceva anume, iar Brasovul, nu stiu daca la momentul respectiv va juca pentru Cupa UEFA sau nu. Pentru noi sunt meciuri foarte grele, dar si asa presiunea este mai mare la Dinamo, pentru ca ei vor sa ia campionatul.
Noi ne-am calificat in Europa, ne-am atins obiectivul si vrem sa fim cat mai sus posibil. Putem sa vedem din ce pasta suntem facuti in aceste trei meciuri. Vom avea si arbitri straini si cred ca ne putem da seama daca meritam unul dintre primele patru locuri.
Sunt ingrijorat ca in acest retur nu am facut niciun meci foarte bun impotriva echipelor mari. Trebuie sa jucam mult mai bine pentru a castiga. Asta este cel mai important pentru mine, ca antrenor. In tur am mai batut pe Dinamo, pe Rapid, la Vaslui, insa in acest retur am castigat cu echipele de la retrogradare sau de la mijlocul clasamentului, dar cu echipele de sus nu am castigat niciun meci. Daca nu vom castiga nici de aici incolo niciun meci cu echipele mari se pare ca locul al patrulea este al nostru.
Dinamo joaca foarte bine in ultimul timp. Rednic este un antrenor care a castigat campionate. Are experienta necesara sa abordeze un asemenea meci. Au niste jucatori valorosi, iar Danciulescu este cel mai bun si cel mai constant din campionatul nostru. Va fi golgheterul all-time din Romania.
Mai au jucatori ca si Moti care face diferenta in aparare, Marius Niculae, in atac, iar la mijloc este un jucator pe care si eu mi l-am dorit, N'Doye. Se pare ca el este cel mai in forma jucator de la Dinamo. Cel de care trebuie sa ne temem cel mai mult este Danciulescu. Poate sa fie intr-o forma mai slaba si sa nu alerge, dar el poate sa bage mingea in poarta. Daca reusim sa-l oprim pe Danciulescu s-ar putea sa avem o sansa.
Jucatorii mei nu sunt obisnuiti cu astfel de meciuri cum sunt cei de la Dinamo in fiecare an. Ei trebuie sa castige trofeul an de an, dar noi nu am avut astfel de obiective. Daca tot ne aflam aici, e normal sa incercam sa castigam meci de meci, dar din acest punct de vedere e clar ca cei de la Dinamo sunt avantajati.
Am tot lotul la dispozitie pentru acest meci. Toti jucatorii sunt apti si nu avem nici suspendari. Este bataie mare pe locuri, iar baietii stiu ca la antrenamentul din aceasta dupa-amiaza trebuie sa demonstreze care este cel mai bun, pentru a juca. Eu sunt genul de antrenor care poate schimba primul 11.
Sigur vor fi 4-5 schimbari pentru acest meci si sper sa ii surprindem pe cei de la Dinamo. Totusi, nu mi-a placut cum s-au prezentat ieri la antrenament. Jucatorii erau euforici dupa victoria de la Galati si le-am spus ca am pierdut o zi de antrenament. Au fost neseriosi si foarte relaxati si credeau ca si-au facut treaba dupa meciul de la Galati. Nu-mi place atitudinea asta si daca vor pot sa plec in vacanta si ii las pe ei sa se antreneze. Ar fi pacat sa nu tratam fiecare meci serios.
Exemplul meu pentru ei este Mancheste United, care castiga meci dupa meci, campionat dupa campionat si tot le e foame de victorii. Aceeasi atitudine vreau sa o vad si la ei. Nu doresc sa plec de la unirea Urziceni si chiar imi doresc sa ajung si in al treilea an consecutiv in cupele europene.
Dar, pana atunci, sper sa ajungem in grupele unei competitii europene. Care va fi ea nu stiu. Acest lucru ar fi o premiera pentru Urziceni si speram sa reusim asta", spune Petrescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News