OFICIAL Petrolul Ploiești a anunțat al treilea transfer al verii. Jucătorul are experiență mare în Superliga României
Mutări în Superliga României.
Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, transferul fundaşului portughezul Ricardinho, care a evoluat până în acum la FC Voluntari.
Petrolul Ploiești a declanșat ofensiva pe piața transferurilor
"Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda sau, mai pe scurt, Ricardinho este noul jucător al Petrolului, fundaşul dreapta portughez semnând cu clubul nostru un angajament valabil pentru următoarele două sezoane. În vârstă de 30 de ani, Ricardinho are deja o experienţă bogată în fotbalul românesc, în condiţiile în care a evoluat din 2018 pentru FC Voluntari", se arată pe site-ul citat.
În cele patru sezoane petrecute la FC Voluntari, fundaşul a evoluat în 184 de meciuri în toate competiţiile, marcând 13 goluri.
Anterior sosirii în România, fotbalistul a mai jucat în ţara natală pentru echipele Gil Vicente şi Vilaverdense.
Ricardinho este al treilea jucător transferat în această vară de Petrolul Ploieşti, după mijlocaşul Alexandru Mateiu (venit de la Universitatea Craiova) şi atacantul Alexandru Tudorie (UTA).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News