Pierdere pentru Mirel Rădoi și pentru naționala României! Jucătorul Universității Craiova s-a accidentat
Universitatea Craiova a pierdut un jucător important pe care nu se va putea baza în duelul cu FCSB din campionat.
Andrei Ivan (25 ani) este golgheterul oltenilor din acest sezon, în ciuda unor prestații șterse, având cinci goluri marcate și un assist în 15 meciuri jucate. În sezonul trecut, atacantul a reușit să marceze 17 goluri și să ofere 11 assist-uri. În ciuda prestațiilor slabe, Ivan rămâne unul dintre jucătorii importanți ai lui Mirel Rădoi, însă acum s-a accidentat.
Fotbalistul a fost introdus în a doua repriză a meciului cu CFR Cluj din deplasare, încheiat 2-0 pentru ardeleni, iar la finalul meciului s-a accidentat, iar problemele sale sunt serioase. Andrei Ivan a suferit o ruptură musculară după cum informează Fanatik.
Probleme pentru Andrei Ivan! Atacantul ratează meciurile naționalei și duelul cu FCSB
Ruptura musculară îl ține departe de gazon pe Andrei Ivan pentru o lungă perioadă de timp, astfel că urmează să rateze meciul cu FCSB din următoarea etapă a Superligii, programat duminică, 18 septembrie, dar și meciurile naționalei României de la finalul lunii septembrie, cu Finlanda și Bosnia și Herțegovina.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News