Piturca a SEMNAT pe 3 ani cu Craiova! Vezi care a fost prima declaratie din postura de antrenor al Universitatii!
Victor Piturca si Adrian Mititelu au negociat pana la 5 dimineata revenirea lui Piti in Banie. Cei doi s-au intalnit la hotelul "Golden House" din Craiova, unde au purtat ultima runda de negocieri.
Dupa negocieri interminabile, iata ca Adrian Mititelu a iesit extrem de fericit de la intalnirea cu Piti.
"Am semnat pe trei ani. Nu-i putem fixa obiectivul lui Victor Piturca, el va conduce de acum Universitatea. In aceasta seara va sustine primul antrenament, la ora 19.00, primele 15 minute fiind deschise publicului si presei", a spus Mititelu.
Adrian Mititelu a precizat ca Victor Piturca ii va avea in staful tehnic pe Florin Marin, Ovidiu Costesin si Gabriel Boldici. El a mentionat ca noul presedinte al clubului va fi Silvian Cristescu.
Piturca se va afla pe banca tehnica a echipei Universitatea Craiova, la meciul de sambata, cu Sportul Studentesc, din etapa a VI-a a Ligii I.
Gigi Becali face misto de Mititelu:
"O sa vedem cum se va intelege cu Mititelu. Sa nu-i trimita si lui un sms. Sa nu-i dea un sms din ala cu «incompatibil»", a spus Becali.
Gigi Becali este incantat de posibila venire la Universitatea Craiova a lui Victor Piturca si se arata increzator ca in returul Ligii I Steaua va invinge din nou gruparea "alb-albastra". "Pentru Steaua e bine. Piturca e un antrenor care va intari Craiova si se va bate cu candidatele Stelei. Noi am jucat cu ei, le-am luat trei puncte. Si, in retur, ii dam si lui o tocana", a mai spus Becali.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News