Pleacă Reghecampf de la Universitatea Craiova? Mesaj enigmatic transmis de Sorin Cârțu

Pleacă Reghecampf de la Universitatea Craiova? Mesaj enigmatic transmis de Sorin Cârțu Superliga

Laurențiu Reghecampf ar putea pleca de la Universitatea Craiova, la mai puțin de un an după ce a preluat echipa.

În ultima perioadă au existat mai multe zvonuri potrivit cărora Mihai Rotaru și-ar dori să renunțe la colaborarea cu Laurențiu Reghecampf, conducerea oltenilor declarând public că este nemulțumită de rezultatele înregistrate în sezonul recent încheiat.

Pleacă Reghecampf de la Universitatea Craiova?

În schimb, Reghecampf a transmis că își dorește să rămână la Universitatea Craiova, având în vedere că mai are un an de contract și își dorește să aducă titlul în Bănie.

Întrebat dacă Universitate Craiova se va despărți de Laurențiu Reghecampf, Sorin Cârțu a avut o reacție misterioasă. Președintele oltenilor nu a vrut să confirme sau să infirme informația și a spus că răspunsul va veni luni, când este programată reunirea lotului.

De asemenea, Cârțu a explicat că formația din Bănie plănuiește să facă mai multe modificări la nivelul lotului în această vară, iar în funcție de plecări vor fi stabilite și achizițiile din această fereastră de mercato.

"Nu comentez. Nici nu infirm, nici nu confirm, mă dau deoparte. Aștept ziua de luni, vedem. E reunirea echipei atunci. Eu știu dacă îl văd sau nu. Eu nu comentez așa ceva, e antrenor sub contract, ce să comentez eu despre Reghe?

Suntem în lucru, vedem ce suport financiar avem. Trebuie și acolo (n.r - la nivelul jucătorilor) să facem o balanță între ce ai oferit și ce ai tu. Noi suntem nemulțumițiți pentru ce s-a întâmplat anul trecut, chiar dacă am terminat pe 3. Noi vrem mai mult, dar la sfârșit le tot zbârcim. Este normal să facem o balanță din asta. Ce oferi tu? Noi oferim condiții deosebite, bani, exact ce trebuie. Noi vrem campionat, trofee, anul ăsta nu am luat nimic, e normal să fim nemulțumiți.

Din 25 de jucători pe care îi avem în lot, doar doi sunt la sfârșit de contract, Mateiu și Marius Constantin. În funcție de ce bani avem la dispoziție, sigur că luăm jucători. La ora actuală, nu avem nicio ofertă scrisă la club pentru cineva", a spus Sorin Cârțu, la Digisport.

Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a fost numit antrenor la Universitatea Craiova în iulie 2021. Cu el la conducere, oltenii au înregistrat 25 de victorii, șapte remize și 12 înfrângeri.

Primul meci al lui Reghe la Craiova a fost contra formației albaneze KF Laci, în manșa secundă din turul 2 preliminar al UEFA Conference League. Atunci, Universitatea Craiova remiza, 0-0, după 0-1 în tur, și era eliminată din competițiile europene încă din luna iulie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!