EXCLUSIV "Pleci în iarnă de la FCSB?". Florinel Coman a dat răspunsul
Florinel Coman (24 de ani), fotbalistul lui FCSB, are un start bun de sezon după ce a trecut peste problemele medicale din ultimii ani.
În acest sezon, Coman a primit banderola de căpitan după plecarea lui Florin Tănase, iar fotbalistul crescut la Academia Hagi a jucat în 12 meciuri pentru FCSB, reușind să marcheze două goluri și să ofere trei pase decisive.
Ce spune Florinel Coman despre o posibilă plecare de la FCSB
Așa cum Sport.ro a scris, sunt șanse mari ca Gigi Becali să renunțe la unul dintre Florinel Coman sau Andrei Cordea în fereastra de mercato din iarnă, iar brăileanul a fost întrebat înaintea meciului dacă se gândește la un transfer în următoarele luni.
"Nu pot să vorbesc acum. De abia m-am revenit acum, am început să joc mai mult. Îmi trebuie constanță ca să pot progresa.
Sunt fericit că am avut realizări, mai ales în Europa, așa că sper să o țin tot așa și să vină meciurile foarte bune în campionat, să câștigăm și să ieșim din subsolul clasamentului. Despre națională nu știu, domnul selecționer face lotul, nu am ce să spun", a spus Florinel Coman, pentru PRO TV.
Florinel Coman (24 de ani) a fost transferat de FCSB în 2017, de la FC Viitorul, în schimbul sumei de 3 milioane de euro.
- 36 de goluri și 43 de pase decisive a strâns Florinel Coman în cele 163 de meciuri jucate la FCSB
- 3 milioane de euro valoarază Coman în prezent, conform site-ului de specialitate Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News