Plesan face azi 26 de ani! "Vreau titlul cu Steaua si sa revin la nationala" Trimite-i MESAJUL tau!
Mijlocasul stelist considera ca in acest retur de campionat formatia "ros-albastra" se va lupta la titlu cu Dinamo, CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Timisoara si Universitatea Craiova. "Se anunta un retur foarte greu si va fi o lupta intre noi, Dinamo, CFR, Urziceni, Timisoara, chiar si Universitatea Craiova, care are o echipa foarte buna si nu este bagata in seama. Sper, totusi, ca noi sa ne bucuram la sfarsit. Imi doresc ca si suporterii sa fie alaturi de noi, si la bine, si la rau si sa fie intelegatori si sa ne ajute in momentele grele, deoarece cu totii ne dorim sa le aducem bucurii. Vreau sa joc cat mai bine, sa castig titlul cu Steaua si sa prind din nou echipa nationala", a punctat fostul jucator al Universitatii Craiova.
Plesan a declarat ca cel mai frumos cadou de ziua sa de nastere l-a primit de la sotia sa, Oana, care l-a anuntat in urma cu o saptamana ca va fi tata:
"Consider ca am primit cel mai mare cadou din viata mea in urma cu o saptamana, cand sotia mea m-a anuntat ca o sa avem un copil. Daca in ceea ce priveste fotbalul am avut ghinion in ultima perioada, ma bucur ca sunt bine pe plan personal si familial. Important este sa ai familia aproape, deoarece restul se rezolva in timp".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News