"Poate ar trebui să jucăm cu Real Madrid!". Mihai Iosif le răspunde contestatarilor Rapidului 

Poate ar trebui să jucăm cu Real Madrid! . Mihai Iosif le răspunde contestatarilor Rapidului  Superliga

Mihai Iosif a vorbit despre presiunea de a antrena Rapidul. 

După două succese în primele meciuri din Liga 1, 1-0 cu Chindia Târgoviște și 2-0 cu CS Mioveni, Mihai Iosif speră la o victorie și contra Farului Constanța, pentru a le închide gura constatarilor, care i-au dat doar 3 etape pe banca tehnică a giuleștenilor în acest sezon. 

„Eu sper ca Moldovan să țină din nou poarta intactă și cei de la Farul să primească cel puțin un gol. Sperăm sa fie un spectacol frumos în tribună, cât și pe teren, dar ca suporterii noștri nu e nimeni. 

Toata lumea zice că am avut program ușor, dar noi fiind o echipă nou-promovată, nu știu de ce program ușor se vorbește. Nu știu cu cine ar fi trebuit sa jucăm, poate cu Real Madrid. 

Ziceau că nu prind nici pălăria, dar paltonul. Dar chiar dacă am capul mare, mi-am pus pălăria. Trei etape mi-au dat. Pe mine mă motivează suporterii și vestiarul. In rest, chiar nu prea ascult. Eu vreau să fiu dulce cu toata lumea, nu vreau sa sperii pe nimeni. 

Presiune este întotdeaua la Rapid, în orice sport. Și la baschet este presiune cand îmbraci tricoul alb-vișiniu, are greutate. Jucând cu atâția suporteri nu e usor pentru absolut nimeni să ducă această 'povară', dar în același timp e o bucurie”, a declarat Mihai Iosif la conferința de presă premergătoare meciului cu Farul Constanța. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!