”Pot să fac acest lucru!”. Nicolae Dică a prins încredere după ce a debutat cu o victorie la CS Mioveni
Nicolae Dică (42 de ani) a tras concluzii după ce a obținut prima victorie ca antrenor la CS Mioveni, 1-0 cu Petrolul Ploiești.
Bogdan Rusu, fostul său jucător de la FCSB, a fost cel care a marcat unicul gol al partidei de la Mioveni. Dică se gândește în continuare la ce are de făcut la noua sa echipă, pe care speră să o salveze de la retrogradare.
Nicolae Dică: ”Îmi mai doresc un jucător”
„Am obținut o victorie importantă pentru moralul băieților, pentru ceea ce urmează în viitor pentru noi. Am început jocul foarte bine, am avut o posesie bună, nu le-am dat prea multe șanse adversarilor. Și a doua repriză am avut un joc consistent, dar ne-am retras puțin, am făcut puțin pasul înapoi. Ne-am creat și în a doua repriză câteva ocazii, per total sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor și de felul în care au jucat.
Dacă am venit aici, înseamnă că pot să fac acest lucru și am încredere în ceea ce lucrez în fiecare zi. Încercăm să luptăm la fiecare meci și să obținem cât mai mult la fiecare joc. Am arătat că nu suntem o echipă slabă. Mi-a fost teamă că în a doua repriză vom cădea fizic, dar trebuie de la meci la meci să arătăm mai bine. Îmi mai doresc un jucător, un fundaș stânga.
Mă bucur pentru el (n.r. - pentru Bogdan Rusu), este un jucător important pentru echipă. A arătat înainte să meargă la FCSB că este un jucător important, sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul. Mă ghidez după disciplină și muncă, așa sunt eu și acolo unde voi merge voi încerca să fac acest lucru. Este doar primul joc, am obținut trei puncte importante dar deocamdată nu am obținut nimic. Fiecare joc va fi important, vom pleca în toate jocurile cu șansa a doua”, a spus Nicolae Dică, după meci.
Este a doua victorie pentru cei de la CS Mioveni în acest sezon, în 22 de etape. Argeșenii rămân ultimii în Superligă, dar au ajuns la 12 puncte și s-au apropiat la doar șapte distanță de următoarea clasată, UTA, care are un meci în minus.
În următoarea etapă, CS Mioveni va juca chiar împotriva celor de la UTA Arad.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News