FOTO Precedentul care îi dă fiori lui Țicu. Ce suspendare riscă jucătorul Petrolului după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu
Într-o tentativă de a-și deposeda adversarul în minutul 6, Valentin Țicu a intrat prin alunecare și a prins piciorul stâng al lui Dragoș Iancu în gazon. Căpitanul Petrolului a văzut cartonașul roșu, iar jucătorul lui FC Hermannstadt a fost urcat în ambulanță și transportat la spital.
Ce suspendare Valentin Țicu după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu
FC Hermannstadt a anunțat că Dragoș Iancu a fost diagnoticat cu fractură deschisă de peroneu și va fi operat duminică seară la un spital din București.
În fotbalul românesc, o accidentare gravă asemănătoare s-a produs la meciul Universitatea Craiova - Poli Iași 1-0, disputat pe 2 octombrie 2020, când Ovidiu Mihalache i-a produs o fractură de peroneu lui Elvir Koljic printr-un procedeu similar.
În minutul 34 al meciului de la Craiova, Mihalache intra prin alunecare la Koljic și cu genunchiul prindea piciorul drept al bosniacnului în gazon. Atacantul oltenilor era diagnosticat cu fractură de peroneu, iar după intervenția chirurgicală la care a fost supus imediat a lipsit de pe gazon șase luni.
La acel moment, Ovidiu Mihalache era suspendat opt etape de Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Poli Iași a făcut recurs, iar pedeapsa a fost redusă ulterior la șase meciuri.
Duelul Țicu-Iancu, asemănător cu cel dintre Koljic și Mihalache, din octombrie 2020
Takayuki Seto: "Cred că o să fie o suspendare mare"
Imediat după meci, toți jucătorii și oficialii Petrolului și-au exprimat susținerea față de Dragoș Iancu. Takayuki Seto, cel mai experimentat jucător din lotul ploieștenilor, a recunoscut că Țicu riscă o suspendare drastică.
"În primul rând, îmi pare rău pentru acest copil care s-a accidentat. Îi doresc sănătate și recuperare foarte rapidă. Meciul a fost foarte greu, dar mă bucur că am luat un punct. Cei care au fost pe teren au văzut și ne-a afectat. Dar noi am rămas concentrați și bine că am scos un egal.
Am făcut eforturi foarte, foarte mari. Am avut ceva situații de a marca gol dar nu am putut. Acum ne recuperăm bine că avem Cupa. Peste trei zile avem Cupa, este obiectivul clubului, ne pregătim bine și sper să începem bine. Sigur că este afectat, noi suntem alături de el și cred că o să fie o suspendare mare. Asta este, trebuie să mergem înainte", a spus Seto, la finalul partidei.
Valentin Țicu: ”Îmi cer scuze lui, familiei lui”
Țicu a oferit o primă reacție. Și-a prezentat scuzele față de adversarul său și de familia sa și l-a asigurat pe acesta de tot spirijinul său.
„Vreau doar să prezint scuze publice lui Dragoș Iancu, familiei lui, clubului Hermannstadt. Îmi pare rău. Inițial am avut impresia că eu am luat fața mingii, nici prin gând nu mi-a trecut ce s-ar putea întâmpla. Vreau să-mi cer scuze publice, sper să fie bine. Toată puterea și rugăciunile mele se duc către el, să revină cât mai repede. Îmi pare rău că a ieșit așa, nu știu dacă s-a pus vreodată problema din partea mea să fac vreun gest nesportiv.
Sincer să fiu, mi-a fost greu după și să văd cum a fost faza. Nu puteam să vin în fața dumneavoastră să vorbesc în necunoștință de cauză. Se vede clar că nu am intenție, e foarte greu pentru mine. Îmi cer scuze lui, familiei lui, m-am pus în locul lui, mă simt ca și cum eu am pățit treaba asta. Îmi pare nespus de rău că s-a întâmplat.
Mă tem, vă dați seama (n.r. - de suspendare). Îmi doresc să joc fotbal, dar toate gândurile și grija mea merg către el, să fie bine. O să iau legătura cu el, o să-l ajut cu ce pot dacă se va pune problema. Are tot sprijinul meu”, a spus Valentin Țicu, la finalul partidei.
Dragoș Iancu, diagnosticat cu fractură deschisă de peroneu
Pe durata celei de-a doua reprize a meciului de la Ploiești, clubul sibian a anunțat diagnosticul primit de Dragoș Iancu: fractură deschisă de peroneu. Jucătorul în vârstă de 20 de ani va fi operat la București, duminică seară.
În comunicatul lui FC Hermanntadt, sibienii critică intrarea foarte dură a lui Valentin Țicu.
"Gândurile și toate emoțiile noastre de bine se îndreaptă acum către Dragoș, un tânăr extrem de talentat, care a căzut astăzi victima unui fault pe care nu avem cuvinte să-l descriem... Știm, însă că acest copil nu-l merita! Nici un #fotbalist NU merită să fie accidentat în acest mod, însă noi suntem aici să jucăm fotbal, nu să judecăm.
Dragoș al nostru a primit diagnosticul de fractură deschisă de peroneu și va fi operat în această seară de urgență la un spital din București. El este puternic și va trece cu bine peste această grea încercare! Dar noi? Noi îi vom fi alături într-o formă sau alta???
Dragoș va citi mesajele voastre, fiindcă se bucură de fiecare moment, fiecare minut și fiecare clipă de fotbal.
Forță, Dragoș!", a transmis FC Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News