Presa din Ungaria a descris în două cuvinte ultimul transfer făcut de Rapid

Presa din Ungaria a descris în două cuvinte ultimul transfer făcut de Rapid Superliga

Rapid a dat o adevărată lovitură pe piața transferurilor.

Rapid l-a transferat și pe mijlocașul norvegian Tobias Christensen (24 de ani), aflat în cel mai bun moment al carierei și un ”jucător-cheie”. Așa îl descrie presa din Ungaria pe fotbalistul care a evoluat timp de un sezon și jumătate la MOL Fehervar.

Maghiarii au tras concluzia după ultimul transfer făcut de Rapid

În 2023, maghiarii au plătit 850.000 de euro pentru a-l aduce pe Christensen de la Valerenga. În țara sa, mijlocașul a mai evoluat pentru Viger, Start și Molde FK.

”După plecarea lui Christen, Fehervar va pierde un jucător-cheie. Norvegianul de 24 de ani a înscris un singur gol și a oferit un assist în zece meciuri în acest sezon, dar în sezonul precedent a marcat de nouă ori și a oferit șapte assist-uri în 33 de meciuri”, a scris Nemzetisport.

Clinton N'Jie (Camerun, extremă dreapta, 31 de ani, ultima oară la Sivasspor) și Constantiin Grameni (mijlocaș central, 21 de ani, Farul Constanța) sunt ultimele două transferuri efectuate de Rapid pe finalul acestei perioade de mercato.

Viorel Moldovan: ”Este de interes”

Ultima lovitură pe care Rapid vrea să o dea pe piața transferurilor este Denis Ciobotariu (26 de ani), fundașul celor de la Sepsi OSK. Giuleștenii au trimis deja o ofertă și se arată interesați de fostul internațional de tineret.

”Încă este de interes pentru noi. Așteptăm un răspuns pozitiv până la închiderea perioadei de transferuri care va fi mâine noapte la ora 12. 

Dacă nu va fi pozitiv, vom avea răbdare până în iarnă, el intră în ultimul an de contract”, a spus președintele Viorel Moldovan, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

Crescut de Dinamo București, Denis Ciobotariu a ajuns la CFR Cluj în 2020 pentru 150.000 de euro, iar în Gruia a câștigat trei titluri de campion. În 2022 a ajuns la Sepsi OSK, gratis.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!