Prima reacție a lui Alexandru Mitriță, după ce a semnat până în 2028
Alexandru Mitriță, golgheterul Superligii României, a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova până în 2028.
Anunțul oficial a fost făcut de clubul oltean prin intermediul rețelelor sociale. DETALII AICI
Prima reacție a lui Alex Mitriță, după ce a semnat până în 2028
În vârstă de 29 de ani, Mitriță a avut o primă reacție imediată după oficializarea prelungirii contractului. Winger-ul și-a exprimat atașamentul față de orașul și echipa care l-au consacrat. Într-o postare pe Instagram, acesta a declarat: „Craiova este orașul meu. Știința este echipa mea. Împreună suntem puternici!”.
Mitriță a avut un sezon remarcabil până acum. Atacantul a reușit să marcheze cinci goluri, iar astfel și-a consolidat statutul de jucător-cheie al Universității Craiova.
De-a lungul carierei sale la echipa din Bănie, "Piticul Atomic", cum este supranumit, a înscris 50 de goluri în 107 meciuri. De asemenea, Mitriță a contribuit semnificativ la succesul echipei, fiind unul dintre artizanii câștigării Cupei României în 2018.
Cotat la aproximativ 3,5 milioane de euro conform site-urilor de specialitate, Mitriță reprezintă unul dintre cei mai valoroși jucători din campionatul intern și o piesă de bază pentru Universitatea Craiova, care își propune să rămână în lupta pentru titlu și în sezoanele următoare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News