Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, s-a arătat nemulțumit de pregătirea fizică și a bătut deja palma cu noul antrenor al echipei.

Leo Grozavu (57 de ani) revine după șapte ani și jumătate pe banca echipei pe care a mai antrenat-o în două rânduri, ultima oară între 2016 și 2017.

Valeriu Iftime: ”Azi vine”

Noul tehnician al moldovenilor nu va veni singur la Botoșani, ci însoțit de preparatorul său fizic, Ovidiu Chiribici. Cei doi sunt așteptați în cursul zilei de luni pentru a semna cu echipa, iar apoi vor pleca în cantonament.

„Am avut discuții cu echipa mea și puțin cu Liviu, toată lumea îmi spune că echipa e nepregătită fizic și de aici plecăm. 

Așa pare, așa spun toți. Când te doare capul, toți au câte o soluție. Sunt mai multe chestiuni. Una peste alta ne-am înțeles cu Liviu, e remarcabil ca om. Am vorbit cu Leo Grozavu, azi vine aici cu Chiribici (n.r. - Ovidiu Chiribici, preparator fizic)”, a spus Iftime, pentru iAMsport.ro.

Cel mai probabil, Leo Grozavu va avea ca obiectiv la FC Botoșani salvarea de la retrogradare. Echipa este pe locul 15 după 21 de etape, cu doar 18 puncte, la patru distanță de următoarele două clasate, Poli Iași și Unirea Slobozia.

În primul meci din 2025, Botoșaniul va avea parte de un test dificil, pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj.

Leo Grozavu revine după zece luni în antrenorat

Astfel, Leo Grozavu revine în antrenorat după aproape zece luni. Ultima oară a pregătit-o pe Poli Iași, între 2022 și 2024, reușind și promovarea în Superliga României.

Înainte de experiența de la Iași, Grozavu a mai antrenat timp de aproape doi ani la Sepsi OSK, unde a strâns 82 de meciuri.