Prima reactie a "Regelui", dupa ce i-a facut fiului sau cel mai frumos cadou de Mos Nicolae: Ianis a debutat in Liga I

Prima reactie a Regelui , dupa ce i-a facut fiului sau cel mai frumos cadou de Mos Nicolae: Ianis a debutat in Liga I Superliga

Viitorul a pierdut cu 1-2 meciul disputat pe teren propriu impotriva lui FC Botosani, insa meciul il va urmari toata viata pe Ianis Hagi. Fiul "Regelui" a debutat la 16 ani si o luna in Liga I.

Viitorul a pierdut primul meci in Liga I de la instalarea lui Gica Hagi in functia de manager tehnic, insa pustii "Regelui" nu au inca motive sa dispere. Invinsi cu 2-1 de FC Botosani, jucatorii Viitorului nu sunt inca amenintati cu retrogradarea, echipa fiind pe locul 9 al clasamentului Ligii I, cu 21 de puncte acumulate in 16 partide.

Daca Hagi senior nu a avut chiar toate motivele sa se bucure, echipa sa pierzand puncte pretioase, fiul sau nu va uita niciodata meciul de aseara. Ianis Hagi a debutat in Liga I la varsta de 16 ani si o luna, dupa ce a fost introdus de tatal sau in minutul 88 al partidei.

Devenit unul dintre cei mai tineri debutanti din istoria Ligii I si depasindu-l chiar pe tatal sau, care a jucat pentru prima data intr-un meci de prima liga la varsta de 17 ani, 7 luni si 7 zile, Ianis Hagi a primit probabil cel mai frumos cadou de Mos Nicolae.

La finalul partidei, tatal sau a vorbit despre planurile de viitor, acesta spunand ca Ianis va trebui sa se antreneze la maximum din potential pentru a putea deveni un fotbalist important.

"Botosaniul a profitat mai mult ca noi si a castigat pe merit, bravo lor. Si noi am avut ocaziile noastre si meritam mai mult. Este o infrangere acasa, mergem inainte si vedem ce putem obtine. Jucatorii noastri au incercat, dar atat s-a putut.

Ianis e de mult cu noi, se antreneaza bine. Asa am crezut ca e bine, chiar daca a avut putine minute la dispozitie. Mai avem si alti baieti tineri pe care ii vom introduce la meciul cu Astra sa vedem unde suntem. Va juca toata Academia, nu doar Ianis. El trebuie sa se antreneze in continuare", a declarat Gica Hagi la Look TV.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!