Primele cuvinte în tricoul lui Rapid! Ce-a spus Damien Dussaut la prezentarea oficială
Martinezul este a cincea cincea mutare în această perioadă de mercato pentru formația dirjată de Adrian Mutu. Damien Dussaut, cotat la 500.000 euro, a sosit liber de contract de la FCV Farul, la Rapid București.
Primele cuvinte în tricoul vișiniu
Proaspăt prezentat oficial, Damien Dussaut a oferit și primele declarații în tricoul giuleștenilor. Fundașul dreapta martinez și-a exprimat bucuria pe care o are în suflet odată cu mutarea la Rapid.
„Sunt foarte bucuros să fiu aici. Este un stadion foarte frumos, o echipă bună, un proiect bun, așa că sunt foarte fericit să fac parte din acest club și sper să obțin cele mai bune rezultate pentru că sunt foarte fericit și este un club foarte bun”, au fost cuvintele lui Dussaut, potrivit site-ului oficial al clubului Rapid București.
Damien Dussaut, la Rapid
Liber de contract, fundașul care a jucat în sezonul trecut la Farul Constanța a semnat un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă unu.
Născut la Creteil, Damien a trecut în perioada junioratului și pe la Clairefontaine, renumitul centru francez de fotbal, după care și-a făcut debutul în fotbalul mare la Valenciennes. A urmat transferul în Belgia, unde a evoluat timp de cinci sezoane pentru Standard Liege și St. Truiden, iar în 2019 a ajuns în România, la Dinamo.
După numai o jumătate de sezon, Dussaut a fost transferat la Farul Constanța, acolo unde a fost om de bază în sezonul trecut, cu 30 de meciuri jucate în campionat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News