După cum a anunțat Sport.ro în exclusivitate zilele trecute, Sorin Cârțu a revenit la clubul din Bănie.

Această revenire a fost anunțată chiar de ziua sa, pe 12 noiembrie, când Cârțu a împlinit 69 de ani. După o pauză de 17 luni de la funcția de președinte, acesta preia acum rolul de președinte onorific.

Sorin Cârțu, după revenirea la Craiova: "Port-bonheur? Așa să fie!"

Cârțu, care a deținut funcția de președinte al Universității între martie 2019 și iunie 2023, a fost în prim-planul echipei în momente importante, iar întoarcerea sa vine într-o perioadă în care Universitatea Craiova este într-o continuă luptă pentru rezultate și trofee. 

De altfel, fostul antrenor a dezvăluit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru PRO TV / Sport.ro, că decizia de a reveni a fost binevenită și că speră să aducă noroc echipei: "Port-bonheur? Așa să fie!", a spus acesta cu zâmbetul pe buze.

"Este o reluare a colaborării între mine și club. A fost o perioadă care, având în vedere ce s-a întâmplat acum, se dovedește că nu a fost benefică nici pentru mine, nici pentru ei. A fost mai bine când eram împreună, dovadă fiind această investiție, de a fi președintele clubului și de a obține niște rezultate care să rămână în memoria spectatorilor și în palmaresul clubului – rezultate favorabile, care să aducă trofee.

Mi-ar plăcea să fiu un "port-bonheur" pentru echipa și clubul nostru. Așa să fie! Important este, bineînțeles, că a fost această victorie cu Hermannstadt, dar trebuie să existe o continuitate. Asta trebuie să fie la echipă: o continuitate a rezultatelor și a jocurilor bune, și implicit a rezultatelor pozitive", a spus Sorin Cârțu, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

La momentul redactării acestui articol, Universitatea Craiova se află pe locul patru în SuperLigă, cu 25 puncte obținute în 16 meciuri jucate.

După succesul din cadrul ultimei etape, scor 3-1 în fața celor de la Hermannstadt, oltenii au acum în față o deplasare dificilă la Arad.

Formația condusă de Costel Gâlcă se va deplasa pe stadionul "Francisc Neuman", unde se va duela cu UTA Arad, în cadrul etapei #17, luni, 25 noiembrie, nu mai devreme de ora 20:30.