Primul om care a indraznit sa-l infrunte public pe Gigi Becali, scrisoare deschisa catre Basescu: "Nu-l gratiati pe Becali!"
"Pana de Paste voi fi gratiat", este convins Gigi Becali.
Sebastian Bodu, fostul sef ANAF, si primul om care a indraznit sa infrunte public personaje din fotbalul romanesc, demarand totodata si ancheta din Dosarul Transferurilor, a adresat o scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu, in care ii cere acestuia sa nu se gandeasca niciun moment la gratierea patronului Stelei.
Initiativa lui Bodu vine dupa ce Basescu a lasat de inteles ca analizeaza cererea de gratiere a lui Becali: "Gandesc profund. E un om intr-o situatie dificila, iar eu sunt intr-o situatie si mai dificila. Nu e o decizie usoara", a declarat presedintele Romaniei.
"Va scriu aceasta scrisoare deoarece in recentele declaratii publice ati lasat deschisa posibilitatea gratierii lui Gigi Becali, condamnat la inchisoare cu executare (si) pentru fapte de coruptie. Declaratia Dumneavoastra ma obliga, atat ca cetatean, dar si ca om implicat in efortul de consolidare a institutiilor statului de drept, sa va adresez apelul public de a respinge gratierea condamnatului Gigi Becali.", i-a scris Sebastian Bodu presedintelui, conform ProSport.
Bodu crede ca o eventuala gratiere a lui Gigi Becali ar avea un impact negativ asupra Justitiei, dar si a societatii, in general.
"Inchei, Domnule Presedinte, cu speranta ca veti tine cont de toate acestea si nu veti da curs cererii de gratiere pe care Gigi Becali o cere cu o mila lipsita de orice demnitate, cerere ce pune atat de evident in lumina deosebirea dintre un baci si un cioban."
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News