Primul test al lui Laszlo Balint la Craiova. „Meciul cu Vllaznia este prima partidă importantă a clubului”
Laszlo Balint (43 ani) a fost numit în funcția de antrenor la Universitatea Craiova, iar primul test important al tehnicianului este partida cu Vllaznia, din al doilea tur preliminar Conference League.
Craiova va evolua direct în turul al doilea premilimar din Conference League. Adversarul oltenilor sunt albanezii de la KF Vllaznia, pe care trebuie să-i învingă neapărat dacă vor să spele rușinea de anul tercut, când au pierdut împotriva lui Laci (0-1, 0-0).
Gică Craioveanu, cuvinte de laudă pentru Balint
Craioveanu, care a petrecut 11 ani în fotbalul spaniol ca jucător, a remarcat cât de bine Laszlo Balint se descurcă cu jucătorii.
„Este un antrenor care comunică foarte bine cu jucătorii, dar este foarte exigent. Universitatea Craiova este o echipă istorică, atunci când merge bine joacă având stadionul arhiplin. Depinde de el și de inspirația pe care o va avea, pentru că la meciurile importante trebuie să ai inspirație. Meciul cu Vllaznia este prima partidă importantă a clubului”, a precizat Gică Craioveanu, conform Fanatik.
„Noi suntem datori publicului din Craiova”
Fostul internaționat român a spus cum datoria echipei va fi să învingă gruparea albaneză, mai ales că în ultimii doi ani Universitatea Craiova nu a putut trece de Tbilisi și Laci.
„Știu că au câștigat 9 titluri și 8 Cupe în Albania, deci este o echipă cu istorie. Nu este o echipă oarecare precum Laci, cu tot respectul pe care îl am pentru ei. Noi suntem datori publicului din Craiova, după eșecurile din ultimii doi ani cu Tbilisi și Laci”, au fost cuvintele fostului atacant, potrivit aceleiași surse.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News