OFICIAL Primul transfer pentru noul sezon la CFR Cluj! Atacant de națională, trecut și pe la Los Angeles Galaxy
Ardelenii lui Dan Petrescu au drept obiectiv în actualul campionat clasarea pe locul 2, echivalent cu calificarea în preliminariile Conference League
CFR Cluj încă se luptă pentru a încheia pe locul 2 în Superligă și pentru a participa astfel în cupele europene, mai exact în preliminariile Conference League, iar trupa lui Dan Petrescu va beneficia din vară de un atacant de națională, al cărui transfer a fost deja anunțat de gruparea ardeleană.
Mohammed ”Keka” Kamara, internațional liberian în vârstă de 26 de ani, a semnat cu CFR Cluj, el venind liber de contract de la Hapoel Haifa.
În acest sezon din Israel, Kamara a marcat 6 goluri și a dat 4 pase decisive în cele 29 de meciuri oficiale jucate pentru echipa din Haifa.
Hatayspor, Astana, LA Galaxy sau Paderborn în CV-ul lui Mohammed Kamara
”Suntem bucuroși să vă anunțăm că Mohammed Kamara va fi noul nostru jucător începând din această vară!
În vârstă de 26 de ani, atacantul liberian evoluează, în acest moment, în primul eșalon din Israel, la Hapoel Haifa, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Din septembrie 2022, Kamara a bifat 45 de partide, 10 goluri și 5 pase decisive în tricoul formației israeliene.
De-a lungul carierei, Kamara a mai jucat și în Turcia, la Hatayspor și Menemen FK, în Kazakhstan, la FC Astana, în SUA, la Los Angeles Galaxy, dar și în Germania, pentru Paderborn.
În primăvara anului trecut, Mohammed a primit prima sa convocare la Echipa Națională a Liberiei, bifând până acum trei apariții în tricoul țării sale.
Mult succes, Mohammed! Te așteptăm din vară în Gruia!”, a anunțat anterior CFR Cluj pe site-ul oficial.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News