EXCLUSIV Probleme mari la un club din Liga 1! Jucătorii sunt neplătiți de cinci luni
Probleme mari la un club din Liga 1. Jucătorii sunt neplătiți de aproape cinci luni.
Răzvan Pleșca, fostul portar al celor de la Gaz Metan Mediaș, a rămas în cadrul clubului și după retragere, în cadrul departamentului de marketing, și spune că sunt probleme mari din punct de vedere financiar la echipă.
Câțiva jucători sunt neplătiți de cinci luni, dar cu toate acestea continuă să joace și să se antreneze.
Probleme mari la Gaz Metan Mediaș
„Au mai fost probleme, întârzieri la Mediaș, dar niciodată probleme așa de mari. Imediat se vor face cinci luni de restanțe la unii jucători. Jucătorii trebuie felicitați că au acceptat să se antreneze și să joace.
Au și făcut un meci foarte bun cu Craiova și au obținut un rezultat nesperat în condițiile astea. Am prins perioade mai grele, trei luni, patru luni, dar s-au plătit banii. Că mi-am luat mai târziu banii, dar i-am luat până la urmă. Suntem în 2021 și trebuie să existe în România garanții financiare”, a spus Pleșca, la Ora Exactă în Sport.
Chiar și cu probleme financiare, Gaz Metan este pe locul 11 în Liga 1, cu 20 de puncte, la opt puncte distanță de ultimele două clasate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News