VIDEO Promisiunea făcută de Eugen Voicu, după ce Dinamo a promovat: ”Vom face acest lucru”

Promisiunea făcută de Eugen Voicu, după ce Dinamo a promovat: ”Vom face acest lucru” Superliga

Dinamo a promovat în Superligă, după ce a trecut de barajul cu FC Argeș. Piteștenii au câștigat cu 4-2 în retur, dar nu a fost suficient.

Scorul din meciul tur, 6-1, i-a permis lui Dinamo să revină în Superligă după un singur sezon în Liga 2. Imediat după fluierul de final, fanii ”câinilor” au invadat terenul și au celebrat performanța reușită de elevii lui Ovidiu Burcă.

Petrecerea a continuat și aseară, în Parcul Sportiv Dinamo, dar și în cursul zilei de astăzi pe ”bătrânul” stadion din ”Ștefan cel Mare”, care urmează să fie demolat în luna septembrie.

Eugen Voicu le-a făcut o promisiune fanilor lui Dinamo

În fața celor peste 2.500 de fani prezenți, iar Eugen Voicu, unul dintre acționari, le-a făcut o promisiune suporterilor: vrea ca Dinamo să fie campioană sub comanda lui Ovidiu Burcă.

Vom crește caractere, la clubul Dinamo știu că sunt oameni puternici, noi vom dovedi cât de puternic va deveni acest club de fotbal. Cel mai puternic club de fotbal din țară în câțiva ani. Știu că se poate, am intrat în acest proiect pentru Andrei (n.r. - Nicolescu) și am avut o surpriză extraordinar de plăcută, Ovidiu (n.r. - Burcă). 

Împreună, cu toți ceilalți, vrem să ducem clubul foarte sus. Acordați-ne încredere pentru că nu va fi ușor, vor fi și evenimente mai puțin fericite, poate, echipa va mai pierde meciuri, însă construcția și țelul final ca fi acela de a deveni cât mai repede campioană, și vom face acest lucru sub comanda lui Ovidiu!”, a spus Eugen Voicu.

VIDEO - Discursul lui Eugen Voicu, după promovarea lui Dinamo

Ovidiu Burcă a știut! Clipul viral apărut după promovarea lui Dinamo

Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul care a promovat-o pe Dinamo, a crezut de la început în obiectivul promovării. Într-un clip filmat în martie și postat aseară de club, tehnicianul îi promitea conducătorului Andrei Nicolescu faptul că va reuși să ducă Dinamo în Liga 1.

"Nu pot să explic în cuvinte. Îți spun sincer n-am avut niciun dubiu că ne vom califica în play-off. Și vreau să înregistrezi acum: și n-am niciun dubiu că promovăm anul ăsta!", spunea Ovidiu Burcă, pe 12 martie, după ce Dinamo obținea calificarea în play-off.

După această promisiune, Dinamo a încheiat pe locul 4 în play-off, unde a înregistrat 4 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri. "Câinii" au ajuns la barajul cu FC Argeș: 6-1 în tur și 2-4 la retur.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!