Propus antrenor în Liga 1, Cristi Chivu a dat răspunsul: "Am discutat cu el!"
Cristi Chivu (43 de ani) își încheie contractul cu Inter Primavera la finalul acestui sezon, iar presa din Italia a anunțat că fostul căpitan al naționalei României nu își va prelungi înțelegerea.
În ultima perioadă, în presă s-a scris că Chivu ar fi fost dorit în trecut la Rapid, iar Sorin Cârțu l-a propus pe fostul fundaș antrenor la Universitatea Craiova, după demiterea lui Ivaylo Petev.
Cristi Chivu exclude revenirea în România: "Și-ar dori să preia o echipă în Italia"
Cu toate acestea, Chivu își dorește să rămână în Italia, spune Marius Niculae. Oficialul FRF recunoaște că în trecut i-a propus postul de selecționer al naționalei U21 a României, însă fostul jucător de la Ajax, AS Roma sau Inter a refuzat, spunând că vrea să devină antrenor la un club de seniori din Italia.
"Eu am discutat cu Cristi Chivu pentru postul de selecționer U21. Mi-a zis că ar dori să preia o echipă în Italia. Vorbesc de acum un an, când am avut discuția cu el", a spus Marius Niculae, la Digisport.
Cristi Chivu și-a început cariera de antrenor în 2018, la una dintre grupele de juniori a lui Inter. Tehnicianul a fost promovat în 2021 la formația Primavera a nerazzurrilor, alături de care a câștigat titlul de campion în 2022.
În luna ianuarie a acestui an, presa din Italia a anunțat că Chivu ar fi luat decizia de a pleca de la Inter Primavera în vară, când îi va expira contractul. Noul antrenor al formației de tineret ar urma să fie Samir Handanovic, fostul portar sloven al nerazzurrilor.
Cu șase etape rămase de disputat din actuala ediție a campionatului Primavera, Inter U19, pregătită de Cristi Chivu, ocupă prima poziție, cu 54 de puncte, la o lungime peste AS Roma și la două peste Atalanta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News