”Puteam pierde și dacă jucam bine”. Concluziile de la FCU Craiova, după eșecul cu FCSB
FCU Craiova a debutat ”cu stângul” în noul sezon, cu o înfrângere pe teren propriu cu FCSB, scor 1-3.
Vlad Achim (34 de ani), mijlocașul celor de la FCU Craiova, a tras primele concluzii după eșecul cu FCSB.
Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul echipei lui Adrian Mititelu, Achim crede că FCU Craiova se confruntă cu aceleași probleme pe care le-a avut și în sezonul precedent.
Vlad Achim: ”Nu lăsăm armele jos”
„În mare, au fost cam aceleași probleme de anul trecut. Fazele fixe, mingile pierdute destul de ușor, contraatacurile. Ne-au pus probleme și anul trecut, și anul acesta. Am început foarte prost, cu mingi pierdute aiurea.
Am început să revenim, am avut câteva situații aiurea dar am luat golul trei și s-a cam terminat. Nu lăsăm armele jos. Am jucat cu o echipă bună, puteam pierde și dacă jucam bine. Avem condiții bune, avem tot ce ne trebuie. Suntem același lot de anul trecut, fotbalul e cam același”, a spus Vlad Achim.
Pentru FCSB urmează meciul de pe teren propriu, cu Dinamo. În cursul zilei de luni, este de așteptat ca vicecampioana să comunice oficial stadionul pe care se va disputa partida.
Acum, după ce varianta unei reveniri pe stadionul din Ghencea a intrat în impas, cel mai probabil meciul va fi găzduit de Arcul de Triumf sau de stadionul din Târgoviște.
De partea cealaltă, FCU Craiova se va deplasa pe terenul celor de la Sepsi în etapa următoare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News