VIDEO EXCLUSIV CFR Cluj i-a decis viitorul lui Dan Petrescu: ”I s-a comunicat acest lucru”
Dan Petrescu a calificat-o pe CFR Cluj în play-offul Conference League.
Chiar dacă a arătat dezastruos în preliminariile Champions League, CFR Cluj nu a avut emoții în fața grupărilor pe care le-a întâlnit până acum în tururile preliminare din Conference League. Dan Petrescu a reușit să treacă de Inter Escaldes (3-0 / 1-1) și de Soligorsk (0-0 / 1-0).
În play-off, ardelenii o vor întâlni pe Maribor, iar Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a mărturisit, într-o intervenție la PRO Arena, în cadrul emisiunii Ora Exactă în Sport, că nu se gândește să-l înlocuiască pe Dan Petrescu de la cârma echipei.
Balaj: „Am fost cât se poate de clar”
„Din punctul nostru de vedere, al conducerii, nu am discutat cu absolut niciun antrenor, nu am avut o discuție serioasă cu vreun antrenor din dorința de a-l înlocui pe Dan Petrescu. Avem antrenor care are încrederea oferită în totalitate de către conducerea clubului, i s-a comunicat acest lucru.
Nu întâmplător a fost păstrat în continuare, chiar dacă am fost eliminați de cei de la Pyunik. Am transmis și am fost cât se poate de clar când am discutat acest subiect. Faptul că el a apărut la conferința de presă și nu a avut cea mai fericită exprimare legat de eliminarea care a existat în campionat și suspendarea de două etape, a lăsat loc de interpretări.”, au fost cuvintele lui Cristi Balaj.
Echipele românești în Conference League până acum
FCSB a trecut de Dunajska Streda cu 2-0 la general, după ce în retur rezultatul final a fost identic cu cel din tur (1-0). Universitatea Craiova a reușit să se impună în fața ucrainenilor de la Zorya, cu noul antrenor Mirel Rădoi pe bancă (0-1 în tur, 3-0 în retur), iar CFR Cluj a eliminat-o pe Soligorsk (0-0 / 1-0). Singura formația care nu a reușit să se califice a fost Sepsi OSK (1-3 / 1-3 cu Djurgarden).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News