Rangers a decis ce se va întâmpla cu Ianis Hagi
Ianis Hagi (25 de ani) a petrecut sezonul 2023/24 sub formă de împrumut la Deportivo Alaves, de la Rangers.
Cotat la două milioane de euro de site-urile de specialitate, fiul lui Gică Hagi s-a transferat definitiv la Rangers în iulie 2020, după ce scoțienii au plătit nu mai puțin de 3.5 milioane de euro celor de la KRC Genk pentru serviciile românului.
Rangers a decis ce se va întâmpla cu Ianis Hagi
Presa din Scoția scrie însă că Rangers e deschisă ofertelor pentru Ianis Hagi: ”În ce-l privește pe român, el nu e așteptat să revină în Ibrox și le-a comunicat deja reprezentanților săi să-i găsească un nou club”, au punctat jurnaliștii de la ibroxnews.com.
Rămâne de văzut unde va ajunge Ianis Hagi. În urmă cu câteva luni, jurnaliștii turci îl dădeau transferat la Galatasaray, iar recent a apărut informația conform căreia Jose Mourinho l-ar dori la Fenerbahce.
Fiul ”Regelui” a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Viitorul Constanța, Fiorentina, KRC Genk, Rangers și Alaves.
- Rangers: 99 meciuri, 16 goluri, 21 assist-uri
- Viitorul: 92 de meciuri, 24 goluri, 14 assist-uri
- Alaves: 26 meciuri, 2 goluri, 2 assist-uri
- Fiorentina Primavera: 19 meciuri, 7 golrui, 3 assist-uri
- Genk: 19 meciuri, 3 goluri, 4 assist-uri
- Fiorentina: 2 meciuri, 0 goluri, 0 assist-uri
Deși nu a jucat la Alaves, Lucian Sânmărtean l-a lăudat pe Ianis Hagi pentru randamentul de la națională
Aflat în cantonamentul naționalei României, unde se pregătește pentru EURO 2024, Ianis Hagi a dezvăluit discuțiile purtate cu impresarii săi în ultima perioadă. Până după EURO se pot întâmpla multe, iar Lucian Sânmărtean, invitat în emisiunea Emoții Europene, nu are semne de întrebare în ceea ce privește randamentul pe care îl poate da Ianis la turneul final.
Fostul mijlocaș de la FCSB, FC Vaslui sau Utrecht a declarat că, deși nu a jucat prea mult în Spania, la Alaves, Hagi junior a avut mereu evoluții solide sub tricolor, arătând că poate aduce un plus și dacă începe meciurile ca titular, dar și dacă intră pe parcurs, din postura de rezervă.
”Cei care evoluează la echipa națională (n.r. – deși nu joacă prea mult la echipa de club) nu o fac rău! Dacă mă uit la Ianis Hagi, care a jucat și nu prea a jucat în Spania, vine la echipa națională și dă și cu stângul, și cu dreptul. Așa e! E de impact, are atitudine, cum să nu îl convoci, cum să nu îl iei la echipa națională?
Te poți folosi de el pentru că atunci când intră la echipa națională, performează!”, a spus Lucian Sânmărtean în cadrul emisiunii Emoții Europene.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News