Rapid a cerut penalty după ce Camora i-a rupt gheata lui Braun, dar arbitrul a lăsat jocul să continue! Verdictul specialistului
CFR Cluj a intrat în avantaj la pauza meciului cu Rapid, chiar dacă giuleștenii au fost cei care au deschis scorul.
Bîrligea și Otele au marcat pentru formația din Gruia, în timp ce pentru giuleșteni a punctat Krasniqi. Pe finalul primei reprize a avut loc și o fază controversată în urma căreia jucătorii Rapidului au cerut penalty.
Cea mai controversată fază din prima repriză a meciului CFR Cluj - Rapid
În prelungiri, Rahmani a pasat în centrul careului pentru Braun, însă Mario Camora a intervenit și a blocat execuția fotbalistului de la Rapid. Braun s-a ales cu gheata ruptă, iar jucătorii giuleșteni au protestat în fața centralului Marian Barbu și au cerut penalty.
Totuși, arbitrul a lăsat jocul să continue și după câteva momente a fluierat finalul primei părți. Arbitrul a fost înconjurat de jucătorii bucureștenilor care au cerut explicații pentru decizia sa.
Marius Avram a explicat că arbitrul a procedat corect atunci când a decis să nu acorde lovitură de la 11 metri, pentru că cel care a inițiat contactul a fost fotbalistul Rapidului, care, în urma unui luft, l-a lovit pe Mario Camora, care venise să blocheze șutul.
”O fază apărută exact când începuseră secundele de prelungiri. În momentul în care jucătorul de la Rapid încearcă să șuteze, luftează și apoi bagă piciorul în fața lui Camora, care făcuse o alunecare prin care voia să blocheze șutul, care nu a mai apărut din cauza luftului.
Este un contact provocat de către atacant, care nereușind să joace mingea intră cu piciorul în Camora. Din punctul meu de vedere, este o decizie corectă a arbitrului Marian Barbu, confirmată și de către cei din cabina VAR.
Barbu a făcut semn după ca s-a analizat că nu este penalty. Le-a explicat jucătorilor, am văzut gesturile lui, arăta cu mâna că jucătorul Rapidului a lovit și a provocat contactul”, a spus Marius Avram la Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News