Rapid a confirmat interesul pentru Gicu Grozav: „S-ar întregi familia!”
Daniel Niculae a mărturisit că Gicu Grozav ar fi un plus pentru Rapid în lupta la playoff.
Rapid a terminat anul pe locul 4, cu 38 de puncte acumulate după 21 de etape, la egalitate cu FCSB, care ocupă poziția a treia, și cu 7 puncte mai puțin decât liderul Farul Constanța.
Daniel Niculae îl vrea pe Gicu Grozav la Rapid
Pentru a fi siguri de calificarea în playoff, giuleștenii sunt pregătiți să investească în această campanie de transferuri. Iar numele lui Gicu Grozav (32 ani) a fost asociat cu o mutare la Rapid. Iar atunci când a fost confruntat cu această posibilitate, Daniel Niculae (40 ani) nu a negat interesul pentru fostul său coechipier de la echipa națională.
„Este un jucător foarte important, cu execuții extraordinare. Gicu mi-a fost coleg la echipa națională, s-ar reîntregi familia Grozav la Rapid.
Vom vedea ce va fi. El are calități extraordinare, ar aduce un plus la orice echipă, dar nu putem da acum nume”, a declarat Daniel Niculae în cadrul unui eveniment.
Cu toate acestea, în decursul aceleiași zi, Claudiu Tudor a afirmat că deocamdată Rapid nu a înaintat o ofertă oficială pentru Gicu Grozav.
„(n.r. Gicu Grozav are ofertă de la Rapid?) Vă spun sincer, nu! Cu noi nu a luat nimeni legătura. Chiar am vorbit ieri dimineață cu el (n.r. cu Gicu Grozav) și l-am întrebat dacă știe ceva, iar el m-a întrebat pe mine dacă știu, deci ne întrebam unul pe altul (n.r. râde). Așteptăm, dacă va fi ceva concret automat trebuie să vină către club.
El are câteva goluri importante marcate și are o valoare incontestabilă și nu poți să te superi pe el dacă pleacă. Noi ne pregătim și avem back-up pentru fiecare jucător pasibil de plecare. Pentru prețul corect poate pleca oricine”, a spus Claudiu Tudor pentru ProSport.
În acest sezon, Gicu Grozav a marcat 6 goluri în 20 de apariții în Superligă. De asemenea, atacantul mai are și o reușită în Cupa României, în cele 3 partidie în care a fost utilizat de Nae Constantin (49 ani).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News