Rapid se pregătește de meciul cu CFR Cluj de sâmbătă seară, de la ora 21:30. Cu o victorie, giuleștenii pot ajunge, cel puțin temporar, în zona de play-off.
După 16 etape, Rapid a consemnat 23 de puncte, după ce a înregistrat cinci victorii, la care s-au adăugat și opt remize și trei eșecuri.
Rapid anunță noi transferuri: ”Ne batem la play-off”
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a anunțat faptul că în fereastra de transferuri din iarnă giuleștenii vor mai aduce cel puțin un jucător. Rămâne de văzut dacă echipa va opta și pentru al doilea transfer.
”Eu cred că unul, am și zis. Unul sigur, poate doi, dar nu sunt sigur nici că avem nevoie neapărat de al doilea, pentru că s-au făcut deja toate transferurile pe care ni le-am dorit, poate am adus mai mulți jucători decât trebuia, deci eu zic că-n iarnă vom face un transfer, maxim două, dar sigur nu mai mult.
Ne putem bate la calificarea în play-off. Este obiectivul sezonului regulat, am început dezastruos campionatul, nu trebuie să uităm asta și este greu. Am revenit acum, dar este foarte greu și trebuie să ne calificăm în play-off, dup-aia nu știu, o să vorbim atunci…
În momentul de față, nu avem niciun alt obiectiv decât să fim în primele 6 și va fi foarte greu. Pentru mine, Cupa este un obiectiv important și vrem să ajungem cât mai departe să putem să o câștigăm.
Nu avem un al doilea jucător. Repet, probabilitatea este să aducem maxim unul, al doilea dacă va fi cazul, dacă va pleca vreun jucător sau dacă va fi o ocazie inedită a unui jucător extrem de bun să avem oportunitatea să-l aducem, în rest n-am cum să vă dau că nu există”, a spus Victor Angelescu, potrivit fanatik.