În era Dan Șucu, Rapid a vândut deja câțiva jucători în schimbul unor sume importante. Printre ei, Albion Rrahmani (5 milioane de euro, Slavia Praga), Rareș Ilie (4 milioane de euro, Nice), Marko Dugandzic (Al Tai, 2 milioane de euro) sau Ermal Krasniqi (Sparta Praga, 2 milioane de euro).

Victor Angelescu: "Pe Claudiu Petrila în vindem în iarnă doar dacă e o sumă indecentă"

Următorul pe listă ar putea fi Claudiu Petrila, însă Rapid susține că decarul din Giulești va fi cedat doar în cazul în care va fi oferită o "sumă indecentă", adică cel puțin 5 milioane de euro.

"Petrila a fost tot timpul unul dintre cei mai importanți jucători noștri. Mă bucur că a fost lipsit de accidentări și a putut să arate aproape de maxim. Eu încă nu cred că e la maxim. El a avut și sezonul trecut o perioadă foarte bună, dar a suferit o accidentare. E unul dintre cei mai importanți jucători ai noștri, a ajuns și unul dintre căpitanii noștri și va fi foarte important pentru noi.

A existat interes pentru el în vară, dar nu am vrut să renunțăm la el. Nici nu am intrat în negocieri pentru că i-am vândut pe Rrahmani și Krasniqi în vară. Nu puteam să-l vindem și pe Claudiu.

Nu îl vindem nici în iarnă. Numai dacă e o sumă indecentă, așa cum a mai fost la Rrahmani, la Rareș Ilie. O sumă de 5-6 milioane. Atunci poate ne-am gândi, pentru că e o sumă foarte mare pentru campionatul României, dar, în rest, în niciun caz, nu se pune problema să plece în iarnă", a spus Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, la Digisport.

  • 3 goluri și 5 pase decisive a strâns Petrila la Rapid în acest sezon, după 15 meciuri

Claudiu Petrila: "Prețul de 5 milioane? Nu știu dacă e corect, poate e un pic cam mult"

Petrila, descris drept un jucător indispensabil de către Marius Șumudică, spune că își dorește mai întâi un trofeu cu Rapid - titlul sau Cupa României - iar ulterior un transfer în străinătate. Extrema a fost achiziționată de la CFR Cluj pentru 750.000 de euro.

"Mă încântă faptul ăsta, că antrenorul a spus că sunt indispensabil, dar asta trebuie să mă motiveze și mai tare pe viitor pentru că nu pot lăsa garda jos.

Nu pot să vă zic dacă există șanse să plec la iarnă. Sunt la Rapid, încă nu am nicio ofertă, din ce știu eu. Nu mă gândesc la plecare. Când va fi, va fi. Prețul de 5 milioane? Nu știu dacă e corect, poate e un pic cam mult, dar ei știu mai bine ce au de făcut.

Da, cred că sunt pregătit să fac pasul (n.r - în străinătate), dar momentan nu mă gândesc la asta. Vreau să îmi fac treaba cât mai bine aici. Am zis de la începutul anului că vreau titlul și după, dacă va fi, să plec. Prima dată vreau un trofeu cu Rapid. Se pune și Cupa României, de ce nu?", a spus Claudiu Petrila, după Rapid - FC Hermannstadt 1-0.