Antrenorul a bifat în noul sezon 14 apariții pe banca tehnică a rapidiștilor. A înregistrat, pe deasupra, o medie de 1.86 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Rapid i-a decis soarta lui Marius Șumudică
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a evidențiat că există în contractul lui Șumudică o clauză de reziliere care prevede faptul că clubul îl poate demite pe antrenor în momentul în care echipa se distanțează la cinci puncte de primele șase locuri la finalul celor 21 de etape.
- Totuși, Angelescu admite că Rapid nu se gândește la demiterea lui Șumudică și că vrea să continue cu antrenorul până la finalul stagiunii, indiferent de ce se va întâmpla
”Sunt niște clauze pe care noi le punem tot timpul. Și la Neil Lennon și la alți antrenori am procedat la fel. Lennon avea aceleași clauze. La fel și Cristiano Bergodi. Dacă ești la mai mult de 5 puncte de primele 6, la finalul celor 21 de etape, și dacă clubul își dorește, poate să rupă contractul.
Asta nu înseamnă că îl întrerupem. Rămâne la latitudinea noastră, a conducerii. Nu se pune problema. Rămâne la Rapid. Noi suntem mulțumiți de el. Asta e doar o clauză în contract.
Până la finalul sezonului noi nu vrem să mai schimbăm antrenorul. Eu sper să nu se mai repete lucruri de acest gen (n.r. se referă la perioada Bergodi, din play-off-ul sezonului trecut)”, a spus Victor Angelescu, potrivit digisport.
Rapid se află pe locul 8 în SuperLiga României cu 25 de puncte înregistrate și se clasează la două lungimi în spatele Petrolului Ploiești, ocupata poziției 6.