OFICIAL Rapid l-a prezentat pe Alex Pașcanu! Prima reacție a fundașului

Alex Pascanu Ponferradina Rapid Superliga Alex Pașcanu / Foto: facebook.com/FCRapid1923oficial
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Iulie 2024, 17:26
Data actualizarii: Luni 29 Iulie 2024, 17:26

Așa cum era de așteptat, Alexandru Pașcanu (25 de ani) a fost prezentat oficial la Rapid București.

În cursul zilei de luni, fundașul și-a anunțat plecarea din Spania prin intermediul unui mesaj amplu postat pe rețelele de socializare. La scurt timp, a venit și anunțul oficial postat de clubul din Giulești.

Rapid a anunțat că s-a înțeles cu Alexandru Pașcanu pentru un contract valabil pentru următoarele trei sezoane. Pentru a-i convinge pe cei de la Ponferradina să renunțe la fundașul român, care mai avea un angajament până în 2025 cu spaniolii, Dan Șucu și Victor Angelescu au plătit o sumă de aproximativ 300-400.000 de euro.

Alexandru Pașcanu, prezentat oficial la Rapid

Pașcanu a oferit și o primă reacție după ce a fost prezentat oficial ca jucător al Rapidului. Fostul component al naționalei de tineret așteaptă să debuteze în fața fanilor pe stadionul din Giulești.

"Mă bucur foarte mult că am ajuns la Rapid. Îmi aduc aminte că am fost la un meci de-ale Rapidului, în 2018, contra Stelei, și am stat chiar în galerie, am rămas impresionat de atmosferă. 

Eu am plecat din țară la cinci ani, însă am locuit la câteva minute de stadionul Giulești, astfel încât cred că era inevitabil să ajung la Rapid. Sunt fericit și abia aștept să debutez în fața fanilor", a spus Pașcanu.

Alex Pașcanu, crescut în Anglia, la Leicester, a fost om de bază la naționala U21 a României, alături de care a participat inclusiv la memorabilul Campionat European din 2019. Stoperul născut în Bârlad nu a apucat însă să debuteze pentru prima reprezentativă.

După excelentul Campionat European din Italia și San Marino, Pașcanu era transferat în premieră de un club din România. CFR Cluj plătea 600.000 de euro celor de la Leicester, dar fundașul juca foarte puțin sub comanda lui Dan Petrescu și era împrumutat la FC Voluntari. Ulterior, formația din Gruia îl ceda la Ponferradina.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!