Giuleștenii au primit vizita oltenilor sâmbătă seară, de la ora 20:00, în etapa cu numărul 23 din sezonul regulat al SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, Rapid a înregistrat toate cele trei puncte.

Alex Dobre a fost unicul marcator al meciului, după ce în minutul 18 Claudiu Micovschi i-a pasat decisiv și a fost nevoit doar să înțepe mingea în plasă.

Rapid, pas decisiv pentru play-off! Cum arată SuperLiga României

Echipa pregătită de Marius Șumudică a rămas pe locul șase în urma victoriei cu Universitatea Craiova. Rapid s-a apropiat la un singur punct de olteni (locul 4) și de CFR Cluj (locul 5, un meci în minus).

Giuleștenii țin distanță față de Sepsi OSK (locul 8, 30p) și Petrolul Ploiești (locul 7, 32p), doar că trupa din Sfântu Gheorghe și ”lupii galbeni” încă nu s-au desfășurat în etapa #23 a SuperLigii României.

Cert e că Rapid va rămâne pe locul 6 până la finalul etapei. Rămâne însă de văzut dacă trupa lui Șumudică va prinde într-un final și play-off-ul la finele sezonului regulat.